Imagini impresionante cu tatăl Simonei Halep, plângând în hohote, la meciul sportivei de la Cluj! Aproape 10.000 de oameni au aplaudat minute în șir

Revenită pe terenul de tenis, Simona Halep a luat parte la un eveniment special organizat la Cluj, în cadrul Sport Festival.

Simona Halep, ovaționată la Cluj!

Simona Halep a jucat un meci demonstrativ alături de Andrei Pavel, împotriva lui Andre Agassi și Steffi Graf, astfel că fanii au putut urmări un spectacol pe cinste.

Înaintea partidei, Simona Halep a avut parte de o primire de gală și a fost ovaționată de o sală întreagă. Aflat în tribune, Stere Halep nu s-a mai putut abține și a izbucnit în lacrimi, iar camerele au surprins totul.

„Am o primire deosebită la Cluj, vreau să vă mulțumesc din suflet. A mers direct la inimă, mai ales după perioada prin care am trecut. Datorită dumneavoastră, a tuturor, astăzi sunt aici. De acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis.

Mulțumesc! Mi-ați dat multă putere, nu vreau să sune a speach de retragere, pentru că mă gândesc la revenire. Sper să fiu sănătoasă, să joc la cel mai înalt nivel. 

O să fac tot ce pot să ne mai bucurăm de niște meciuri, de niște victorii. Este cel mai frumos sentiment să vă am alături. Vreau să mulțumesc și familiei mele! Vorbesc mai mult despre acești doi ani, pentru că au fost grei”, a declarat Simona Halep, potrivit Sport.ro.

Halep, mesaj pentru naţionala României, înainte de EURO 2024

Sportiva noastră a transmis un mesaj pentru echipa naţională a României, care, luni, va debuta la EURO 2024 împotriva Ucrainei, de la ora 16.00.

„(Îi ţii pumnii şi echipei naţionale?) Sigur că da, tot timpul! Nu urmăresc foarte mult fotbal, dar sunt alături de ei cu tot sufletul”, a afirmat Simona Halep, potrivit as.ro.

Altfel, fostul nr.1 WTA speră să revină la o formă fizică mai bună, care să-i permită să participe la mai mute turnee.

Mă simt bine, ma bucur tare mult că am revenit la Cluj. A fost o perioadă dificilă, dar acum mă gândesc doar la mine şi primirea este superbă. Aşa că am păşit cu dreptul.

Nu sunt un expert în dublu, dar am încredere în Andrei Pavel, va fi un meci frumos. Bineîneţeles, jucăm cu două legende ale tenisului şi o să fie cu siguranţă o atmosferă deosebită pentru că aşa a fost mereu la Cluj. De fiecare dată m-am simţit foarte bine aici.

Nu sunt recuperată 100%, încerc să fac tot ce pot ca să mă recuperez şi să încep să joc turnee. Dar nu ştiu încă un plan sigur, pentru că trebuie să scap de dureri”, a mai spus Halep, care a precizat că nici nu se gândeşte la o retragere din tenis:

(Reporter: Dar vei continua să joci tenis, nu? Pentru că multă lume se întreabă dacă mai joacă Simona…) Mai joc, mai joc! Mă gândesc la revenire, nu la retragere!”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare