VIDEO. Jude Bellingham is on fire! Ce borne a setat starul de la Real Madrid după golul marcat în meciul Serbia – Anglia de la EURO 2024

Jude Bellingham a deschis scorul în minutul 13 al meciului dintre Serbia și Anglia, disputat duminică seară la Gelsenkirchen în Grupa C de la EURO 2024, turneul final care se desfășoară în această perioadă în Germania, după cum se știe deja foarte bine.

Jude Bellingham, două borne importante setate după meciul Serbia – Anglia de la EURO 2024

Mijlocașul englez în vârstă de 20 de ani de la Real Madrid, proaspăt câștigător de La Liga și de Champions League, a înscris cu o lovitură de cap plasată excelent din 6 metri după o centrare deviată primită din flancul drept.

Sursă video: X / Real Madrid Fans

Astfel, fostul jucător de la Borussia Dortmund a reușit să bifeze două borne importante pentru fotbalul din Anglia și nu numai. În primul rând, el a devenit primul fotbalist al naționalei Albionului care reușește să înscrie atât la un Campionat Mondial, cât și la unul European în timp ce este legitimat la cluburi din afara țării natale, după cum au evidențiat statisticienii de la Opta.

Jude Bellingham a înscris pentru Anglia la Cupa Mondială din Qatar, tot cu o lovitură de cap, în meciul din faza grupelor contra Iranului pe vremea când se afla încă la Borussia Dortmund, iar acum a făcut același lucru din postura de jucător al lui Real Madrid.

De asemenea, fotbalistul crescut de Birmingham City a ajuns acum să fie primul din Europa care bifează meciuri la trei turnee finale diferite înainte de a împlini vârsta de 21 de ani.

La 20 de ani și 353 de zile, vârsta exactă avută la ora acestui meci cu Serbia, Bellingham a evoluat deja la două turnee finale de Campionat European, cel din 2021 și cel de acum din Germania, dar și la un Campionat Mondial, cel din 2022 din Qatar.

Cum s-au prezentat cele două echipe la această partidă:

Serbia (3-5-2): Rajkovic- Veljkovic, Milenkovic, Pavlovic- Zivkovic, S. Milinkovic-Savic, Gudelj, Lukic, Kostic- Vlahovic, Mitrovic
Rezerve: Petrovic, V. Milinkovic-Savic, Stojic, Maksimovic, Jovic, Tadic, Babic, Mijailovic, Ilic, Ratkov, Samardzic, Gacinovic, Spajic, Mladenovic, Birmancevic
Selecționer: Dragan Stojkovic

Anglia (4-2-3-1): Pickford- Walker, Stones, Guehi, Trippier- Alexander-Arnold, Rice- Saka, Bellingham, Foden- Kane
Rezerve: Ramsdale, Henderson, Shaw, Konsa, Dunk, Gallagher, Toney, Gordon, Watkins, Bowen, Eze, Gomez, Palmer, Wharton, Mainoo
Selecționer: Gareth Southgate

Arbitru: Daniele Orsato (Italia)
Asistenți: Ciro Carbone și Alessandro Giallatini (ambii din Italia)
Arbitru de rezervă: Ivan Kruzliak (Slovacia)
Arbitru VAR: Massimiliano Irrati (Italia)
Asistent VAR: Cătălin Popa (România)

Stadion: AufSchalke (Gelsenkirchen)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare