GALERIE FOTO | Imagini de senzație cu „Allianz Arena” din Munchen, surprinse de foto-reporterul Sport pe Surse la antrenamentul oficial susținut de Ucraina înaintea meciului cu România de la EURO 2024!

Echipa Sport pe Surse, formată din Justin Gafiuc și Alexandru Ștefan Făsui, se află în Germania pentru EURO 2024, iar în cursul zilei de duminică s-a aflat pe „Allianz Arena” din Munchen, acolo unde luni, 17 iunie, cu începere de la ora 16:00, a fost programat să se dispute meciul dintre România și Ucraina din Grupa E.

Cu o zi deci înaintea acestui joc, în mod tradițional, cele două echipe naționale au susținut, pe rând în mod evident, antrenamentele oficiale premergătoare partidei.

„Allianz Arena” din Munchen, surprinsă în toată splendoarea de foto-reporterul Sport pe Surse cu ocazia antrenamentului oficial susținut de Ucraina înaintea meciului cu România de la EURO 2024

Ucrainenii au intrat primii pe gazonul stadionului pe care își dispută meciurile de pe teren propriu Bayern și TSV 1860 Munchen, iar grandioasa arenă din capitala Bavariei a fost surprinsă de foto-reporterul Sport pe Surse în câteva cadre de excepție, care pot fi văzute în galeria foto de mai jos.

Credit foto: Alexandru Ștefan Făsui, corespondentul Sport pe Surse la EURO 2024

Ulterior, a venit rândul jucătorilor echipei naționale a României să iasă pe gazonul de pe „Allianz Arena” pentru a susține ședința oficială de pregătire pentru partida cu Ucraina, însă nu înainte ca selecționerul Edi Iordănescu să își prezinte impresiile de dinaintea acestui joc.

Ce a spus Edi Iordănescu la conferința de presă premergătoare jocului

„(n.r. despre războiul din Ucraina) Îmi doresc să vorbesc de fotbal, așa este firesc, sunt un om al păcii, dar suntem la un eveniment sportiv și cred că trebuie să rămânem aici, nu putem să schimbăm nimic. Ucraina este la al patrulea Campionat European consecutiv, la ultimul a ajuns în sferturi, asta înseamnă încredere. Sunt jucători care sunt obișnuiți cu presiunea, au experiență și la nivel de cluburi și asta bineînțeles că îi oferă un avantaj emoțional Ucrainei. Dar avem cu siguranță valorile noastre care pot compensa diferența de experiență.

Trebuie să fiu corect și să recunosc că există o anumită emoție, bună, pozitivă, ne-am dorit să fim aici, iar emoțiile fac parte din tot ce se întâmplă aici. Trebuie să știm să le canalizăm în energie bună, în încredere. Ne-am dorit să fim aici și cu siguranță că nu putem să ne speriem de acest moment pe care l-am dorit atât de mult.

Au fost probleme medicale. Nu e ușor să gestionezi astfel de situații, îți dorești ca toți jucătorii să fie prezenți în tot procesul de pregătire. Avem un staff medical competent, s-a lucrat 24 de ore din 24, am reușit să mai îndreptăm lucrurile. Fiecare component al acestui lot este la capacitate maximă și pregătit să dea totul.

(n.r. despre fotbaliștii de mare valoare din lotul Ucrainei) Nu e unul singur, sunt mai mulți, dar vă garantez că ne-am pregătit pentru fiecare scenariu. La un astfel de nivel trebuie să ai momentele tale, să te impui cel puțin în anumite momente, altfel e foarte greu să reziști. Ucraina are foarte multă valoare.

Încredere am avut tot timpul, am fost extrem de conștient de potențialul echipei Elveției, am reușit să obținem 4 puncte, cinste băieților, dar deja face parte din trecut.

Cum se va face alegerea echipei de start

(n.r. despre alegerea primului 11) Am învățat din experiență că fiecare minut este extrem de important, acest moment încerc să îl prelungesc cât mai aproape de joc. Pentru mine important e ca fiecare dintre băieți să fie pregătiți, să iasă cu putere și să își reprezinte țara. Am încredere în ei, oricare dintre ei intră poate să producă eficiență pentru echipa națională a României.

Vorbesc cu tatăl meu cu siguranță, e firesc. Sfatul a fost să ne urmăm drumul și să credem în munca pe care o facem și cred că munca a fost bună dacă suntem aici acum, în fața dumneavoastră. Mai departe, tatăl meu are o experiență uluitoare, cu patru turnee finale, două Mondiale, două Europene, tot timpul e loc de sfaturi, dar e normal ca ultima decizie să îmi aparțină.

Toată lumea trăiește cu emoție, se întâmplă la fiecare echipă, toți își doresc să joace și pentru mine asta e o bucurie. Ce am remarcat, ce am apreciat și asta mă face să fiu extrem de încântat, că pe parcursul acestor preliminarii cei care nu au început un joc au fost total alături de colegii lor, așa cum au putut mai bine”, a spus el la conferința de presă premergătoare meciului cu Ucraina de luni.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare