FOTO | Nadia Comăneci, mesaj emoționant pentru Simona Halep, după decizia TAS! Ce i-a transmis legendara gimnastă

Nadia Comăneci a transmis un mesaj superb pentru Simona Halep, după ce jucătoarea de tenis a câștigat la TAS procesul de dopaj în care a fost implicată. Suspendarea inițială pe care Halep o primise, de patru ani, a fost redusă la nouă luni, astfel că sportiva din România poate reveni pe terenul de tenis.

Primul turneu WTA în care Simona Halep și-ar putea face apariția este Miami Open, care debutează pe 19 martie. Dacă aceasta va alege să nu participe acolo, ar putea reveni pe teren în aprilie, când va începe sezonul pe zgură.

Nadia Comăneci a transmis un mesaj frumos pentru Simona Halep: „Abia aștept!”

Perioada de suspendare a Simonei Halep a expirat în iulie 2023, astfel că sportiva a pierdut 10 luni fără a bifa vreo prezență pe terenul de tenis. Aceasta a ieșit din clasamentul WTA, din cauza faptului că nu a mai jucat, dar poate cere un wild-card pentru a-și face apariția din nou într-un turneu WTA 1000.

„Era și timpul! Simona Halep se poate întoarce pe teren după ce suspendarea de 4 ani a fost redusă. Abia aștept să o revăd pe teren”, a transmis Nadia Comăneci, prin intermediul rețelelor sociale.

  • Ultimul meci oficial pe care l-a disputat Simona Halep s-a desfășurat pe data de 29 august 2022, atunci când sportiva a pierdut în turul 1 la US Open.

Cum a reacționat Simona Halep, după victoria de la TAS

Simona Halep a primit o suspendare de doar nouă luni, după ce i-a fost redusă pedeapsa iniţială de patru ani. Sportiva a afirmat că își dorește foarte mult să intre din nou pe terenul de tenis, povestind și despre modul în care a gestionat perioada în care s-a desfășurat procesul de dopaj.

Încrederea sportivei a fost afectată de nenumăratele acuzații lansate în spațiul public la adresa ei. Dubla campioană de Grand Slam le-a mulțumit avocaților care i-au fost alături, fanilor și sponsorilor. Simona Halep este fericită în urma deciziei TAS, dar consideră că procesul a durat prea mult.

„De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă. Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil. Abia aștept să mă întorc în circuit”, a declarat Simona Halep, potrivit Euronews

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare