EXCLUSIV | Steliano Filip, întrebat despre revenirea la Dinamo! Ce a spus despre șansele „Câinilor” de a rămâne în prima ligă

Steliano Filip (30 de ani) a evoluat pentru Dinamo în perioadele 2012 – 2018, respectiv 2021 – 2022, timp în care a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai echipei și a purtat inclusiv banderola de căpitan.

Steliano Filip: „Dinamo o să rămână mereu în sufletul meu”

Ultima experiență a lui Steliano Filip la Dinamo a coincis cu retrogradarea echipei în Liga 2, pentru prima dată în istorie. Chiar dacă nu a plecat în cele mai bune condiții din „Ștefan cel Mare”, fotbalistul a continuat să fie un susținător al echipei și să urmărească meciurile „Câinilor”.

Întrebat dacă se gândește să revină la Dinamo în viitorul apropiat, Steliano Filip a răspuns categoric.

I-am urmărit și am văzut aproape toate meciurile lor. Mă bucur pentru ei că s-au salvat de la retrogradarea directă, dar și că au învins în primul meci cu Csikszereda. Mai au un pas.

Un meci deloc ușor, pentru că cei de la Csikszereda nu mai au nimic de pierdut. Sunt convins că toți cei de la Dinamo sunt conștienți că nu pot trata altfel decât 100% partida retur.

(n.r. dacă se gândește să revină acum la Dinamo) Dinamo o să rămână mereu în sufletul meu, dar nu se pune problema acum„, a spus Steliano Filip, pentru Sportpesurse.ro.

198 de meciuri, 7 goluri și 15 pase decisive sunt cifrele lui Steliano Filip la Dinamo.

Steliano Filip, în negocieri cu mai multe formații

Steliano Filip este gata să revină pe terenul de fotbal, iar fostul căpitan al lui Dinamo a recunoscut că se află în negocieri cu mai multe formații. Acesta este dorit atât în România, cât și în străinătate, însă nu a luat nicio decizie finală până în momentul de față.

Întrebat și despre experiența în Ungaria, Steliano Filip a dezvăluit că a rămas impresionat de condițiile oferite de maghiari, care s-au dezvoltat foarte mult la nivelu sportului.

Sunt în discuții cu mai multe echipe din țară și din străinătate. Nu știu unde o să merg, dar o să o fac unde simt că sunt cel mai dorit. (n.r. despre experiența în Ungaria) M-am simțit foarte bine acolo. Este adevărat că s-au dezvoltat foarte mult și au niște condiții extraordinare, pe care, cel puțin la o echipă mică, nu mă așteptam să le văd,” a spus Steliano Filip, pentru Sportpesurse.ro.

De curând, Steliano Filip s-a implicat destul de mult într-o acțiune caritabilă. Fotbalistul a scos la licitație mai multe tricouri, iar banii obținuți în schimbul acestora au fost direcționați către cel mai mare orfelinat din sudul României, în Orșova, care se află în curs de construire.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare