Analiza care spulberă entuziasmul generat de prestația lui Radu Drăgușin din Aston Villa – Tottenham 0-4

O analiză care are menirea de a mai estompa din entuziasmul generat în spațiul public de jocul bun prestat de Radu Drăgușin în meciul Aston Villa – Tottenham 0-4 a fost făcută de către jurnaliștii de la The Standard.

Ei au admis că fundașul central în vârstă de 22 de ani și-a ajutat echipa din momentul în care a fost introdus pe teren, în minutul 50, dar, în egală măsură, au ținut să sublinieze și că internaționalul român a beneficiat și de o conjunctură favorabilă.

Analiza care îi „dă fiori” lui Radu Drăgușin a fost făcută de către jurnaliștii de la The Standard

Mai exact, Ange Postecoglou în principiu nu ar fi apelat la serviciile sale dacă Micky van de Ven nu suferea acea problemă musculară. Mai mult, britanicii au notat despre fotbalistul olandez că este unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Tottenham și că a ajutat foarte mult echipa de-a lungul acestui sezon, astfel încât lui Drăgușin îi va fi aproape imposibil să îi ia locul în primul 11, în condițiile în care el este apt din punct de vedere medical.

Se vorbește doar despre duelul Drăgușin – van de Ven pentru titularizat pentru că celălalt fundaș central titular, Cristian Romero, este căpitanul lui Tottenham și campion mondial cu naționala Argentinei în 2022.

Așadar, în linii mari, dacă fundașul central olandez este apt de joc, el este partenerul lui Romero în centrul apărării. În condițiile accidentării suferite de olandez pe „Villa Park”, care ar putea reprezenta o recidivă a unei probleme musculare cu care el s-a confruntat la finalul anului trecut, pare că sunt șanse foarte mari ca Radu Drăgușin să fie în etapa următoare de Premier League titularizat pentru prima dată la Tottenham de la transferul său de la Genoa.

Ei susțin că românului ar urma să îi fie aproape imposibil să îi ia locul lui van de Ven în primul 11 pe termen mediu și lung

Doar că această situație ar urma să nu dureze prea mult, întrucât după acest moment va veni pauza competițională generată de meciurile echipelor naționale, astfel încât van de Ven va avea timp să se recupereze și, cel mai probabil, va reveni în primul 11 la primul meci de la reluarea competițiilor interne. Cel puțin așa susțin jurnaliștii englezi.

„Accidentarea lui Van de Ven este o mare îngrijorare pentru Spurs, chiar dacă înlocuitorul său, Radu Drăgușin, s-a descurcat bine la prima sa apariție mai importantă după transferul de la Genoa, din ianuarie.

Până să iasă de pe teren, olandezul a fost de departe cel mai bun jucător al lui Spurs, reușind o intervenție crucială în fața lui Ollie Watkins, dar și alte două după pauză.

Van de Ven s-a accidentat la un sprint în care a încercat să îl blocheze pe Leon Bailey, iar Spurs speră că nu este vorba de o recidivă în cazul fotbalistului care a lipsit peste două luni după o altă accidentare în noiembrie.

Vestea bună pentru Tottenham este că mai e un singur meci până la pauza internațională, însă Van de Ven este unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei, iar o accidentare gravă ar fi o lovitură majoră în lupta pentru un loc în primele patru din Premier League”, au notat cei de la The Standard.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare