Ianis Hagi, pus la zid, după șase luni la Deportivo Alaves. „A trecut complet neobservat”

Ianis Hagi are tot mai mari probleme la Deportivo Alaves. Nu a reușit să se întoarcă în Scoția în această iarnă, iar în Spania joacă tot mai puțin și riscă să piardă locul de la EURO 2024. Jurnaliștii locali au făcut o analiză după șase luni de când jucătorul român a ajuns la formația din La Liga. Concluzia nu este deloc măgulitoare.

Ianis Hagi, criticat dur de jurnaliștii spanioli

Ianis Hagi a fost convins că împrumutul la Deportivo Alaves îl va ajuta să-și relanseze cariera, dar socoteala din Scoția nu s-a potrivit cu cea din Spania. Jucătorul are probleme serioase la formația din La Liga și riscă să nu ajungă la Campionatul European de Fotbal cu naționala României, după ce selecționerul Edi Iordănescu a transmis clar că nu va convoca fotbaliști care nu sunt titulari la echipele de club.

În această vară a încercat să se întoarcă la Glasgow Rangers, dar această afacere nu s-a realizat pentru că în contractul de împrumut nu există o clauză care să permită acest lucru. Reprezentanții celor două cluburi au negociat, dar nu au ajuns la un numitor comun.

Ianis Hagi are deja șase luni la Deportivo Alaves, iar jurnaliștii de la un site local au pus lupa pe el și i-au analizat prestația. Iar lucrurile nu arată deloc bine.

„În ceea ce îl privește pe Hagi, adevărul este că el este una dintre dezamăgirile sezonului. A venit la Alaves pentru a face diferența, după ce a primit referințe foarte bune de la Glasgow, numai că, până acum, nu a reușit să se adapteze la cerințele din LaLiga.

Deși nimeni nu se îndoiește de calitatea lui cu mingea la picior, tehnica nu este totul pentru a străluci la cel mai înalt nivel. El a trecut complet neobservat în majoritatea meciurilor sale”, a scris Noticias de Alava.

Citește și: Nicolae Stanciu, la un pas de un transfer stelar. Fotbalistul român ar putea ajunge coleg cu Neymar la „Real Madrid al Asiei”

Ianis Hagi are cel mai mare salariu de la Deportivo Alaves

Ianis Hagi a semnat cu Glasgow Rangers un contract de 1,3 milioane de euro, iar pe perioada împrumutului o parte din această sumă, mai exact 720.000 de euro, o primește de la clubul spaniol. Românul are cel mai mare salariu din lot, în condițiile în care colegii lui trec cu mare greutate de 500.000 de euro pe sezon.

Și poate aceste detalii nu ar fi foarte importante, dacă prestațiile lui ar fi convingătoare. Problema este că în ultimele cinci partide, fotbalistul român a jucat doar în două și a adunat în total 19 minute. Nu a mai fost titular din data de 9 decembrie, iar în cele 16 meciuri din campionat nu a reușit să marcheze.

Ianis Hagi nu are clauză de cumpărare, iar la finalul sezonului se va întoarce la Glasgow Rangers, unde jurnaliștii scoțieni i-au transmis că va avea viață grea pentru că oficialii clubului vor să scape de el.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare