Apar veștile bune pentru Echipa Națională! Jucătorul de bază s-a refăcut mai devreme și e gata de revenirea pe gazon

Edi Iordănescu, selecționerul României, mai primește și vești bune într-o perioadă în care mulți jucători de bază de la echipa națională s-au accidentat. Revenirea lui George Pușcaș este una dintre veștile bune pentru Echipa Națională, iar acesta este pregătit să joace.

George Pușcaș și-a revenit mult mai devreme după accidentare

Bari joacă astăzi în deplasare contra celor de la Cittadella. Atacantul român a fost convocat pentru această partidă, însă antrenorul Giampaolo l-a păstrat rezervă. În orice caz, e clar că Pușcaș va fi apt pentru EURO 2024.

„Tricolorul” s-a accidentat în meciul Bari – Pisa 1-1, disputat pe 20 aprilie, și a ratat două partide din campionat.

Pușcaș a suferit o contuzie puternică la mâna stângă și era suspect de fractură. Atacantul lui Bari a fost înlocuit în minutul 76 cu tânărul Marco Nasti.

Bari se află pe poziția a 18-a în clasament cu doar 37 de puncte acumulate, cu 11 mai mult față de „lanterna roșie” Lecco.

Presiunea îi creează probleme lui George Pușcaș

Fostul antrenor al lui Bari, Giuseppe Iachini, a găsit explicația pentru care George Pușcaș nu reușește să înscrie. Fostul tehnician a dezvoltat subiectul minute bune pentru a lămuri situația vârfului.

Antrenorul consideră că presiunea îi afectează concentrarea atunci când se află în situația de marca. Acesta este unul dintre motivele pentru care a stat doar pe bancă în etapa precedentă.

„Sunt situații de moment în fotbal, ai nevoie de o pauză pentru a te scutura de anumite situații și apoi să începi din nou. Pușcas este absolut unul dintre noi și face parte din echipă, a revenit cu seninătatea și spiritul potrivite. Avem mare încredere în el că poate înscrie acele goluri care ne vor duce în față.” a declarat Giuseppe Iachini, fostul antrenor al lui Bari.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare