VIDEO | Finală nebună între Iga Swiatek și Aryna Sabalenka! Duel colosal la Madrid, cu trei mingi de meci salvate dramatic!

Iga Swiatek (22 de ani) și Aryna Sabalenka (26 de ani) au făcut spectacol în ultimul act al turneului WTA de la Madrid. Partida a durat trei ore și 10 minute, iar desfășurarea evenimentelor a fost una infernală.

Scorul final a fost 7-5, 4-6, 7-6 în favoarea lui Swiatek, care a răpus-o pe bielorusa de pe locul doi mondial. Tenismena din Polonia a salvat trei mingi de meci în setul decisiv, ajungând astfel la 20 de turnee cucerite în carieră.

Iga Swiatek și Aryna Sabalenka le-au oferit fanilor un meci de vis la Madrid!

După ce în anul precedent Sabalenka i-a administrat o înfrângere lui Swiatek în ultimul act la Caja Magica, sportiva poloneză s-a răzbunat cu vârf și îndesat. Iga Swiatek a cedat doar 20 de game-uri în drumul său spre marea finală din capitala Spaniei. Zgura îi priește extraordinar de tare acesteia, care a obținut două titluri la Stuttgart, două la Roma și trei la Roland Garros.

A fost cel mai lung duel dintre cele două tenismene. După mai bine de o oră, Swiatek și-a adjudecat primul act al întâlnirii de la Madrid, scor 7-5. La 3-3, poloneza a salvat trei mingi de set, spre disperarea Arynei Sabalenka.

După o luptă crâncenă în setul secund, sportiva din Belarus a reușit să se impună, scor 6-4. În decisiv, Sabalenka a avut din nou un break în fața lui Swiatek, conducând cu 3-1. Pentru prima dată în istoria confruntărilor dintre cele două, s-a ajuns în tie-break. După ce a salvat trei mingi de meci, Swiatek a devenit campioană în premieră la Madrid.

Sursă Video: Twitter (X) @WTA

Swiatek, la al treilea titlu al anului

Sportiva din Polonia înregistrează un bilanț extraordinar în 2024, având 32 de victorii din 36 de partide disputate. Titlul de la Madrid este al treilea al acestui an pentru Iga Swiatek. Aceasta a ieșit învingătoare și la Doha și Indian Wells.

Este al 20-lea trofeu cucerit, având vârsta de doar 22 de ani. Numai Caroline Wozniacki a mai atins această bornă, în anul 2012.

O altă statistică interesantă ne arată că poloneza a ajuns la șapte trofee obținute consecutiv, punând gând rău vechiului său record: 10 finale cucerite, în perioada 2020-2022.

  • Iga Swiatek a ajuns la nouă trofee de WTA 1000 obținute pe parcursul carierei, egalându-le pe Simona Halep și Petra Kvitova.
  • Tenismena de 22 de ani are un procentaj de 44,4% în ceea ce privește turneele câștigate pe zgură.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare