Radu Drăgușin poate avea cale liberă spre echipa de start a lui Tottenham. AC Milan negociază transferul unui fundaș al londonezilor

Radu Drăgușin (22 de ani), apărătorul central al celor de la Tottenham, ar putea beneficia de un ajutor nesperat în privința ocupării unui loc în primul 11 al clubului din Londra. Spurs sunt în discuții cu reprezentanții lui AC Milan, „colosul” italian fiind interesat de transferul unui fotbalist din compartimentul defensiv al grupării din Premier League.

Ulterior finalului stagiunii din prima ligă engleză, Ange Postecoglou (58 de ani), managerul australian al lui Tottenham, a anunțat că vor fi operate destule modificări în lotul echipei în pauza de vară.

Radu Drăgușin, titular la Tottenham? Emerson Royal este dorit pe „San Siro”

Având în vedere acest context, tehnicianul londonezilor s-a gândit foarte bine la numele celor care urmează să se despartă de Tottenham, iar pe listă se află și Emerson Royal, brazilianul de 25 de ani trecut și pe la Barcelona.

Jurnalistul italian Luca Bendoni a dezvăluit faptul că reprezentanții „Diavolului Milanez” au avut o întâlnire cu Stefano Castagna, impresarul jucătorului, discutând despre condițiile în care s-ar putea realiza venirea lui Emerson Royal pe „San Siro”.

Totuși, potrivit sursei precizate anterior, negocierile nu au avansat în vreun fel anume, urmând ca pe viitor să se lămurească totul cu privire la posibilitatea acestei mutări, care l-ar putea ajuta pe Radu Drăgușin să aibă o misiune mai ușoară în ceea ce privește obținerea unui loc de titular.

Napoli îl dorește cu insistență pe fundașul din naționala României

Situația lui Radu Drăgușin a continuat să fie urmărită de Napoli, care îl are pe român pe lista de achiziții. Napoletanii l-au mai dorit pe fundașul central și lunile trecute, însă Tottenham a fost cea care a avut câștig de cauză în cele din urmă.

Londonezii l-au transferat de la Genoa, din Serie A, în schimbul sumei de 31 de milioane de euro. Astfel, Drăgușin a devenit cel mai scump transfer din istoria fotbalului românesc.

Italienii se vor interesa în continuare de această posibilă mutare. Rămâne de văzut dacă își vor manifesta disponibilitatea față de cele 50 de milioane de euro pe care Tottenham le-ar dori pentru un eventual transfer al românului.

NU RATA: Decizia lui Radu Drăgușin, după 4 luni la Tottenham! Englezii au făcut anunțul așteptat de toată lumea

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare