Nebunie în Bănie! Universitatea Craiova și-a prezentat transferurile, dar și noile echipamente

Universitatea Craiova a făcut cinci transferuri în această vară și i-a adus pe Gregorio Sierra, Silviu Lung jr., Carlos Mora, Takuto Oshima și Luis Paradela.

Universitatea Craiova, eveniment special cu fanii

Duminică, 7 iulie, a fost o zi specială pentru fanii Universității Craiova. Aceștia au avut ocazia să îi cunoască pe noii jucători ai echipei, dar și să vadă cum vor arăta echipamentele pentru sezonul care stă să înceapă.

Gregorio Sierra, Silviu Lung jr., Carlos Mora, Takuto Oshima și Luis Paradela au fost prezenți pe scena din centrul orașului, iar aceștia au apărut îmbrăcați în noile echipamente.

Față de sezonul trecut, echipamentul celor de la Universitatea Craiova nu este cu mult diferit. Singura schimbare este reprezentată de numele sponsorului principal, care va fi trecut cu o nuanță de portocaliu.

Universitatea Craiova va juca în turul doi preliminar din Conference League

 FCSB, Corvinul Hunedoara, CFR Cluj și  Universitatea Craiova sunt cluburile din România care au obținut un loc în competițiile europene în noul sezon. Campioana SuperLigii își va începe parcursul din Champions League în turul unu, contra celor de la AC Virtus (San Marino).

Corvinul va merge în primul tur din Europa League, unde va da peste Paksi FC (Ungaria). Este important de precizat faptul că hunedorenii lui Florin Maxim evoluează în liga secundă, prezența lor în Europa datorându-se triumfului din Cupa României.

La rândul lor, oltenii lui Costel Gâlcă vor începe în turul doi preliminar al Conference League și se vor bate cu învingătoarea dintre PFC Botev Plovdiv (Bulgaria) și NK Maribor (Slovenia) pentru calificare.

În aceeași fază a calificărilor din Conference League, CFR-ul „Bursucului” Petrescu a picat la tragerea la sorți cu FC Neman Grodno (Belarus).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare