Probleme pentru Horațiu Moldovan: „Îl dau în judecată, sunt pregătite deja actele!”

Horațiu Moldovan se confruntă cu probleme destul de mari ca urmare a transferului său de la Rapid la Atletico Madrid, perfectat la începutul acestui an.

După cum se știe deja destul de bine, încă din momentul în care mutarea a devenit oficială, portarul în vârstă de 26 de ani a fost acuzat de fostul său impresar, Bogdan Apostu, că l-a „sărit din schemă”, iar transferul a fost intermediat de un alt agent FIFA, care, în mod evident, a încasat și comisionul aferent, în ciuda faptului că anumite prevederi din înțelegerea lor erau încă în vigoare la acel moment.

Horațiu Moldovan a aflat că urmează să fie dat în judecată de către fostul său impresar, Bogdan Apostu

A urmat un șir de acuzații făcute de impresar la adresa internaționalului român, iar acum primul a anunțat că a luat decizia de a încheia definitiv această dispută.

Bogdan Apostu a transmis că a pregătit deja actele pentru a-l da în judecată pe Horațiu Moldovan, moment care ar urma să se petreacă în scurt timp. De asemenea, agentul FIFA a ținut să sublinieze că nu va întreprinde acest demers din rațiuni de ordin financiar, ci doar din dorința ca anumite principii la care el ține foarte mult să fie respectate.

„Sunt ok, nu aș mai vrea să vorbesc despre asta, consider că am depășit un pic limita. O să îl dau în judecată, sunt pregătite deja actele. Nu plâng după niciun ban. Mare parte din banii pe care îi voi câștiga îi voi dona și voi demonstra public.

Îi voi dona către o casă de copii, sau către copiii nevoiași. Nu am nevoie de banii lui Horațiu, dar contractele trebuie respectate. Demnitatea nu mi-o poate lua nimeni. Nu e vorba despre banii în sine, este vorba despre un principiu, iar principiile trebuie respectate”, a spus Bogdan Apostu la Digi Sport.

Portarul român a debutat recent pe „Civitas Metropolitano”

Deși a ajuns la Atletico Madrid deja de mai bine de două luni, Horațiu Moldovan nu a apucat încă să debuteze pentru gruparea din capitala Spaniei, iar singurele minute pe stadionul acesteia le-a bifat cu ocazia meciului amical disputat de România acolo în compania Columbiei, pierdut de „tricolori” cu scorul de 2-3.

„Moldovan debutează pe Metropolitano cu înfrângere și cu parade. Portarul lui Atletico Madrid a avut parte de primele minute aici… în tricoul României.

Chiar dacă a luat trei goluri, el nu prea avea ce să facă. Totuşi, Horaţiu Moldovan a reușit o paradă de ținut minte, când a plonjat pentru a respinge șutul grozav al lui Luiz Diaz la vinclu. Faza i-a ridicat de pe scaune pe spectatori.

Aflat în umbra lui Jan Oblak la Atletico, Moldovan primește un boost de încredere după meciul Romania – Columbia 2-3. Rămâne cu speranţa că va apărea şi în poarta lui Atletico”, au scris jurnaliștii de la Mundo Deportivo despre prestația lui Horațiu Moldovan din acea partidă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare