Prestația lui Radu Drăgușin, analizată la sânge în presa din Anglia. Ce au scris britanicii despre internaționalul român, după amicalul României

Prestația lui Radu Drăgușin nu a fost trecută cu vederea de oamenii de presă din Anglia, după meciul dintre România și Irlanda de Nord (1-1), de pe Arena Națională, în care fundașul lui Tottenham a fost integralist. Oaspeții de pe cel mai mare stadion al țării au deschis scorul, în minutul 7, după un gol marcat de Jamie Reid, debutant în naționala Irlandei de Nord. Avantajul adversarilor nu a ținut mult, întrucât Dennis Man i-a readus pe „tricolori” în joc, cu o reușită foarte frumoasă, în minutul 23.

A fost prima partidă de pregătire pe care naționala României o dispută, în vederea pregătirii EURO 2024. Marți, de la ora 21:30, elevii lui Edi Iordănescu se vor duela cu selecționata Columbiei, pentru care evoluează superstarurile Luis Diaz și James Rodriguez. Meciul va avea loc la Madrid, pe stadionul „Civitas Metropolitano”.

Prestația lui Radu Drăgușin, elogiată de englezi: „Evoluție solidă”

Britanicii de la The Spurs Express au abordat evoluția lui Radu Drăgușin din partida de pregătire contra Irlandei de Nord. Englezii au publicat cifrele pe care fundașul lui Tottenham le-a avut la finalul meciului, fiind încântați de ceea ce au văzut.

Au transmis un mesaj simplu, din care se înțelege destul de clar faptul că, în opinia lor, Radu Drăgușin se află pe drumul cel bun: „Evoluție solidă pentru fundașul celor de la Spurs”.

Tottenham a abordat evoluțiile jucătorilor în meciurile echipelor naționale

Pe site-ul oficial al grupării londoneze, pentru care Radu Drăgușin a debutat din postura de titular, împotriva celor de la Fulham, au fost publicate câteva cuvinte despre prestațiile fotbaliștilor în meciurile țărilor lor.

„Pape Matar Sarr, Radu Drăgușin și Pedro Porro au fost cu toții titulari pentru echipele lor naționale, în amicalele de vineri seara. Pedro a evoluat în amicalul Spania – Columbia, de pe London Stadium. Columbia a câștigat cu 1-0, grație reușitei lui Daniel Munoz. Pape a jucat 73 de minute pentru Senegal, în victoria cu Gabon, scor 3-0, de la Amiens, Franța.

El a adunat astfel 22 de meciuri la națională. Radu a bifat cea de-a 14-a selecție la naționala României, care a revenit de la 0-1 și a terminat la egalitate, 1-1, cu Irlanda de Nord, la București. Jamie Reid a deschis scorul, iar Dennis Man a egalat”, au comunicat cei de la Tottenham Hotspur.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare