OFICIAL | Xavi Pascual a fost prezentat la Veszprem. Cuvântare splendidă a marelui antrenor spaniol la adresa lui Dinamo

Xavi Pascual (56 de ani) a avut parte de prezentarea oficială în funcția de tehnician principal al celor de la Veszprem, campionii din Ungaria.

Cu doar câteva zile înainte de acest moment, Dinamo, echipa pe care antrenorul iberic a dus-o la un nivel colosal în perioada petrecută la București, a anunțat că David Davis este cel care l-a înlocuit pe Xavi Pascual.

Xavi Pascual nu pierde timpul la Veszprem: „Trecem deja la treabă”. Legenda handbalului masculin din Spania nu a uitat de Dinamo: „A fost o colaborare perfectă”

În vârstă de 56 de ani, tehnicianul iberic i-a pregătit pe „dulăi” în ultimele trei stagiuni. A câștigat în fiecare an titlul în competiția internă. De asemenea, a obținut rezultate notabile în Champions League, iar în sezonul recent încheiat a dus echipa alb-roșie în Final-Four-ul din European League.

Obiectivul lui Xavi Pascual pe banca lui Veszprem este unul clar: supremația pe plan european. Maghiarii vor cu disperare să pună mâna pe trofeul Champions League. Au pierdut patru finale până în prezent (2002, 2015, 2016, 2019).

Spaniolul și-a expus poziția în legătură cu noua aventură de care va avea parte, subliniind natura excepțională a colaborării sale cu Dinamo.

„E o mare onoare și o mândrie să mă alătur proiectului de la Veszprem pentru următoarele sezoane. Toți fanii handbalului știu că Veszprem este una dintre cele mai mari echipe din lume. Știu ce înseamnă să antrenezi aici. Vine la pachet cu o responsabilitate imensă și cu așteptări pe măsură.

Am fost ca adversar în Veszprem Arena, știu care e atmosfera. Sper să le oferim fanilor multe motive de bucurie. Trecem deja la treabă, vrem să ne îndeplinim toate obiectivele.

Vreau să le mulțumesc celor de la Dinamo pentru tot. A fost o colaborare perfectă”, a spus Xavi Pascual în momentul prezentării la Veszprem”, a declarat Xavi Pascual la momentul prezentării.

NU RATA: OFICIAL | Dinamo are un nou antrenor! Cine i-a luat locul lui Xavi Pascual

A transmis un mesaj foarte emoționant la despărțirea de Dinamo

Anterior plecării sale din România, reputatul antrenor iberic a dorit cu orice preț să își demonstreze aprecierea față de experiența de neegalat de pe banca actualei campioane a țării. Mesajul său a ajuns la susținătorii „dulăilor” prin intermediul paginii oficiale de Facebook a formației bucureștene de handbal masculin.

„Au fost trei ani de neuitat, foarte intenși, în care momentele bune le depășesc pe cele mai puțin bune. Nu voi uita niciodată cât de mult mi-a plăcut să joc cu voi în meciurile din Champions League sau European League, cu sala plină și cu fani incredibili care au jucat împreună cu echipa. O să-mi fie dor de atmosfera asta!!!

Mi-ar plăcea să văd echipa jucând din nou în Liga Campionilor, cu o sală plină și cu toți suporterii dinamoviști împingând echipa din tribune. Vreau să mă bucur din nou de acest sentiment, dar va fi din tribune și ca un suporter dinamovist”, a comunicat spaniolul.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare