Marius Șumudică continuă atacurile la Tavi Popescu! Ce îi lipsește mijlocașului FCSB pentru a fi ”un jucător de mare valoare”

Marius Șumudică (53 de ani) continuă să dea mesaje dure pentru FCSB și în ziua meciului cu Rapid. Acesta i-a reproșat lui Octavian Popescu (21 de ani) faptul că nu stă deloc grozav la capitolul pregătire fizică și i-a recomandat mai multe vizite la sala de forță.

Campionatul SuperLiga României se va încheia astăzi cu un derby mult așteptat, Rapid – FCSB, dar fără nicio miză la mijloc. FCSB nu a mai câștigat în Giulești din 2014, atunci când echipa era antrenată de Costel Gâlcă (52 de ani).

Marius Șumudică, „Sunt sub nivelul unui jucător de mare valoare”

Meciul dintre cele două rivale este cel ce finalizează campionatul din România, înaintea meciurilor de baraj. Mihai Stoica a spus că în această partidă vor juca doar fotbaliștii care au prins puține minute. Octavian Popescu poate fi inclus în această a doua categorie, așa că sunt șanse să apară pe teren.

Marius Șumudică nu s-a putu abține nici de data aceasta și a ținut să ofere câteva atacuri către Tavi Popescu înaintea meciului cu Rapid. Acesta este convins că fotbalistul nu ar fi jucat atât de mult dacă nu ar fi fost eligibil pentru regula U21.

„Să nu uităm că dacă nu era această regulă impusă cu U21, jucătorul respectiv nu mai avea cele 130 de meciuri jucate. Probabil scădeau dramatic și reușitele, care și așa sunt sub nivelul unui jucător de mare valoare.

Fiecare dintre acești jucători, Octavian Popescu și Ștefan Baiaram, au fost ajutați de regula U21 să joace. Și au ajuns la cifrele respective care mi se par niște cifre care nu sunt demne de valoarea unui club care are pretenții la campionat și care an de an termină pe podium.” a declarat „Șumi” la Fanatik.ro.

Mihai Stoica nu a scăpat din ghearele lui Marius Șumudică

Șumudică nu l-a uitat nici pe Mihai Stoica. Fostul atacant al Rapidului s-a folosit de acest subiect ca să-l pună la punct și manager-ul FCSB-ului.

„Am văzut o analiză a domnului Mihai Stoica. Spunea că el (n.r. Octavian Popescu) are vreo 130 de meciuri și 26 de goluri marcate.

Adică o medie de 1 gol la 6 meciuri la echipa care este campioană și care an de an a terminat pe podium și a jucat în cupe europene cu echipe mai slab cotate.

Eu respect și nici nu am răspuns. Nu am ieșit și nu am spus nimic la momentul respectiv. Mie așa mi s-a părut, că acest băiat mai are de lucrat la ceea ce înseamnă masă musculară.” a mai avut de spus Marius Șumudică.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare