Italienii au făcut anunțul: Dennis Man a acceptat oferta și urmează să semneze! Cum arată contractul

Dennis Man (25 de ani) a fost prezent alături de naționala României la EURO 2024, iar fotbalistul Parmei a evoluat în toate cele 4 jocuri ale primei reprezentative.

Dennis Man s-a înțeles cu Parma pentru noul contract

Cu o situație incertă înaintea turneului final din Germania, Dennis Man și-ar fi decis viitorul. Potrivit publicației ParmaLive, fotbalistul și Giovanni Becali au ajuns la acord cu oficialii Parmei, iar internaționalul român urmează să semneze noul contract în această săptămână.

Dennis Man și Parma s-au înțeles pentru un angajament valabil pentru următorii 3 ani, cu opțiune de prelungire pentru încă unul. Până acum, mijlocașul primea un salariu de până într-un milion de euro, iar de acum înainte poate ajunge și la două milioane de euro pe sezon, cu tot cu bonusuri.

Chiar dacă Dennis Man a ales să semneze prelungirea contractului cu Parma, asta nu înseamnă că fotbalistul nu se poate transfera la un alt club în viitorul apropiat. În cazul în care italienii primesc o ofertă de nerefuzat, atunci internaționalul român poate primi liber să plece.

Reamintim că Roel Vaeyens, directorul sportiv de la Parma, a mers în Germania pentru a sta de vorbă cu Giovanni Becali, cel care se ocupă de situația lui Valentin Mihăilă și Dennis Man. În cele din urmă, oficialul clubului a reușit să-i convingă pe ambii internaționali români să continue la nou-promovata din Serie A.

Borussia Dortmund nu renunță la Dennis Man

Concret, West Ham, Napoli, Borussia Dortmund și Lyon au fost cu ochii pe Dennis Man în ultimele săptămâni, însă nemții par cei mai deciși să pună mâna pe internaționalul român. Totul depinde însă de Karim Adeyemi și de plecarea acestuia de la echipă, informează presa internațională.

În cazul în care Karim Adeyemi, dorit insistent de Juventus, va pleca în această vară, atunci oficialii celor de la Borussia Dortmund vor acționa imediat în cazul lui Dennis Man, considerat înlocuitorul perfect în momentul de față.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare