Ion Țiriac, prima reacție după verdictul TAS din cazul Simona Halep. „Nu a fost dopată, drogată”. Cea mai mare greșeală a jucătoarei

Ion Țiriac este foarte surprins că Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis că reducă suspendarea Simonei Halep de la patru ani la doar nouă luni, iar sportiva se poate întoarce imediat în competițiile WTA și ITF. Fostul jucător de tenis a acordat un interviu în care a vorbit „pe larg” despre acest subiect și a spus clar ce greșeală enormă a făcut sportiva din România.

Ion Țiriac, surprins de decizia TAS

Simona Halep a trecut prin momente foarte grele, dar acum se poate întoarce pe terenul de tenis, în toate competițiile oficiale. Sportiva a fost suspendată patru ani de Sport Resolutions, dar în urma apelului de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv au decis să o suspende doar nouă luni. Instanța din Elveția a decis că sportiva a luat un supliment contaminat accidental cu Roxadustat și că nu avea de unde să știe această informație, iar în ceea ce privește acuzația de manipulare a „pașaportului biologic” s-a considerat că proba nu a fost recoltată cu respectarea legislației. Despre această a doua problemă a vorbit de mai multe ori Ion Țiriac, cel care a dezvăluit că au existat mari sincope în procesele de transport și evaluare.

Fostul jucător de tenis a vorbit despre verdictul apelului de la TAS, la doar câteva ore după ce a fost comunicat oficial. A recunoscut că vestea l-a surprins foarte tare.

„Să fiu sincer, Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am greșit și nu am avut încredere! Nu mă așteptam să fie atât de corecți, de drastici acolo.

Halep nu a fost dopată, drogată. S-a întâmplat dintr-un produs oarecum manipulat. Au spus că neglijența e vina ei. Mă îndoiesc că e vina ei”, a declarat Ion Țiriac, la gsp.ro.

Citește și: Cazul Simona Halep zguduie lumea sportului și riscă să schimbe radical regulile

Cea mai mare greșeală a Simonei Halep

Ion Țiriac este convins că Simona Halep a greșit foarte tare când și-a asumat întreaga responsabilitate a acestui caz. După procesul de la Londra s-a aflat că jucătoarea a luat un luat un supliment nutritiv contaminat accidental, care a fost recomandat de oamenii din academia lui Patrick Mouratoglou. Tot ei au fost cei care au și indicat să cumpere acest produs de la o companie mică din Canada.

„Domnișoara Halep, dumneata nu aveai multe de spus aici în prima zi. «Vă rog frumos să vedeți, echipă pe care o plătesc, de unde și ce ingrediente vin. Am fost negativă 29 și ceva de ani, am fost și acum 3 zile. Îmi spun că sunt pozitivă astăzi. Întrebați-i pe ei!». Asta a fost singura greșeală pe care a făcut-o Halep: «De echipa mea nu se atinge nimeni».

Era o treabă simplă, te duceai cu toți avocații la echipă. Echipa a recunoscut după 6-8 luni, prea târziu. Mortul e mort. Au scăldat-o, au dres-o. Echipa demonstra în acel moment că acel produs a fost încurcat”, a mai afirmat Țiriac.

Fostul jucător de tenis este cel care a îndemnat-o pe Simona Halep să-i dea în judecată pe cei care i-au amânat procesul și să le ceară daune de o sută de milioane de euro.

Cronologia cazului Simona Halep

29 august 2022 – Simona Halep este eliminată surprinzător de Daria Snigur la US Open 2022.
15 septembrie 2022 – Sportiva anunță că nu va mai juca în restul sezonului, fiind în recuperare, după operația de rinoplastie. Tot în această perioadă a avut loc și divorțul de Toni Iuruc.

7 octombrie 2022 – Simona Halep a primit vestea testului pozitiv, cu Roxadustat.
21 octombrie 2022 – Jucătoarea de tenis anunță că este suspendată provizoriu.

19 mai 2023 – Halep, acuzată de ITIA de a doua încălcare a regulamentului antidoping; nereguli în pașaportul biologic al sportivei.
28-29 iunie 2023 – Simona Halep este audiată de tribunalul independent Sports Resolutions, de la Londra.

12 septembrie 2023 – ITIA anunță că Simona Halep a fost suspendată pentru patru ani.

24 octombrie 2023 – Simona Halep a depus la TAS apelul împotriva suspendării sale pentru dopaj.

12 decembrie 2023 – TAS anunță decizia: Simona Halep, audiată în perioada 7-9 februarie 2024

7-9 februarie 2024 – Simona Halep a fost audiată la TAS. Nu se cunoaște data când va fi dat verdictul în acest caz

16 februarie 2024 – Jucătoarea a decis să dea în judecată Quantum Nutrition, firma din Canada de unde a fost cumpărat suplimentul nutritiv. Miza acestui proces este de zece milioane de dolari.

5 martie 2024 – Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis să reducă suspendarea jucătoarei din România de la patru ani la nouă luni. Instanța a respins proba de sânge din septembrie 2022, considerând că nu a fost recoltată conform regulilor, așa că jucătoare a scăpat în acest mod de acuzația că și-ar fi „manipulat” pașaportul biologic.

„Aceste rezultate, precum şi declaraţiile publice ale doamnei Halep potrivit cărora ea nu intenţiona să concureze pentru restul anului calendaristic 2022, au avut un impact asupra plauzibilităţii probei de dopaj scenariilor pe care s-a bazat ITIA”, și-a argumentat TAS poziția.

TAS a suspendat-o nouă luni pentru consum de substanțe interzise, dar a considerat că jucătoarea nu avea cum să știe că acest colagen a fost contaminat cu Roxadustat.

„Roxadustat a ajuns în corpul ei prin consumul unui supliment contaminat pe care l-a folosit în zilele premergătoare datei de 29 august 2022 şi Roxadustat, aşa cum a fost detectat în eşantionul ei, provenea din acel produs contaminat”, a mai precizat TAS.

Simona Halep a condus de două ori clasamentul WTA, dar din septembrie 2023 nu mai face parte din acest top.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare