Edi Iordănescu le este recunoscător pentru tot ce au făcut! Ce le-a transmis selecționerul tuturor fanilor prezenți la Mogoșoaia

În seara de miercuri spre joi, Echipa națională a României a fost întâmpinată de aproape 500 de fani la Centrul de Pregătire de la Mogoșoaia. Unul dintre cei mai omagiați a fost chiar selecționerul Edi Iordănescu (46 de ani).

Edi Iordănescu, mesaj pentru toți fanii români

La Centrul de Pregătire de la Mogoșoaia, cunoscut sub numele de Casa Tricolorilor, fanii români au avut șansa să interacționeze cu jucătorii naționalei României.

După ceva timp, suporterii au scandat numele selecționerului Edi Iordănescu și i-au cerut să nu plece de la echipa națională. Contractul acestuia s-a încheiat odată cu ultimul meci al tricolorilor la EURO 2024, 0-3 cu Olanda în optimile de finală.

Edward Iordănescu a ținut să le transmită tuturor un mesaj de mulțumire, însă printre cuvintele sale nu s-a aflat nici-un răspuns despre viitorul său pe banca tehnică a României. Având în vedere ultima sa conferință de presă, Edi Iordănescu a lăsat de înteles că nu va mai continua.

Bună seara și mulțumiri … Mulțumim, nu avem cuvinte să vă mulțumim! Personal, am emoțiile specifice înainte de orice meci, dar acum, emoțiile mă copleșesc mai mult decât înaintea oricărui meci.

Eu vă mulțumesc în numele familiei echipei naționale, a acestei Generații de Suflet, a tuturor și vreau să vă spun un lucru: nici nu vă imaginați cât de mult a contat pentru noi toți, pentru băieți, suportul dumneavoastră, suportul de aici din țară, de pretutindeni, suportul din Germania, și vă spun cu mâna cu suflet că au dat totul în mod special pentru voi, pentru dumneavoastră și pentru copiii și viitorul României.

Să dea Dumnezeu ca român cu român, împreună, în viitor, să fim puternici…” a transmis selecționerul până să fie întrerupt de aplauzele suporterilor.

„Să fie un nou început pentru fotbalul românesc”

Să fim mândri că suntem români! La fel, o spun cu sinceritate că am întâlnit foarte mulți români plecați de ani buni din țară, mândri de echipa lor națională, dor de țara lor și înțelegem că atunci când suntem uniți, când credem în visul nostru, când tragem unul pentru celălalt, când avem încredere unul în celălalt, când plecăm de la ideea că putem să fim o forță, întotdeauna avem o șansă în plus.

România a dat un semnal puternic, să fie un nou început pentru fotbalul românesc, pentru România și români. Doamne, ajută!” a mai spus acesta pentru toți cei prezenți la Mogoșoaia.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare