Deaconu nu a fost deloc Ronaldo. „Decarul” lui Gică Hagi a scos mingea din stadion cu o execuție lamentabilă, în Farul – CFR Cluj

Ronaldo Deaconu, mijlocașul ofensiv în vârstă de 26 de ani care a fost adus în această iarnă de Gică Hagi la Farul, liber de contract după despărțirea de polonezii de la Korona Kielce tocmai pentru calitățile sale de „decar”, a generat un moment departe de acest statut în finalul primei reprize a meciului jucat de campioana României pe teren propriu cu CFR Cluj în etapa cu numărul 29 din acest sezon regulat de Superliga.

În minutul 43, fostul fotbalist de la Concordia Chiajna sau Gaz Metan Mediaș, printre altele, a executat cu piciorul său de bază, stângul, o lovitură liberă de la aproape 30 de metri, ușor lateral dreapta.

Ronaldo Deaconu a avut o execuție departe de numele pe care îl poartă în timpul meciului Farul – CFR Cluj

El a optat pentru un șut direct spre poartă în detrimentul unei centrări, deși echipa sa era bine reprezentată în careul advers la acest moment, inclusiv de către fundașii centrali, iar execuția sa a fost una cel puțin dezamăgitoare pentru fanii Farului.

Ronaldo Deaconu a trimis pur și simplu mingea în afara micuțului stadion din Ovidiu. Chiar dacă peluza respectivă este destul de mică în înălțime, ca de altfel toate sectoarele acestei arene, fără îndoială că este vorba despre o „performanță” notabilă din partea jucătorului care a fost dorit în această iarnă și de Dinamo, echipa pe care el susține că o simpatizează încă din copilărie.

De notat totuși că mijlocașul ofensiv a reușit să iasă în evidență și prin lucruri pozitive în perioada scurtă care a trecut de la mutarea sa la Farul. De exemplu, el i-a adus recent victoria echipei sale, tot pe teren propriu, în fața celor de la FCU Craiova, cu un gol frumos marcat din marginea careului de 16 metri, reușită care i-a atras laude din partea lui Gică Hagi.

„Îl știam foarte bine (n.r. pe Ronaldo Deaconu), nu uitați că el a fost la noi în academie. Știam că are calități foarte bune cu mingea. Acum vrea să fie disponibil și fără minge. E un mijlocaș ofensiv care are și creativitate, și picioare bune”, a spus „Regele” la finalul acelei partide.

În plus, în acest meci Farul – CFR Cluj, Ronaldo Deaconu și-a luat revanșa față de suporteri și de coechipieri și a deschis scorul în minutul 65, după o apariție excelentă din linia a doua și o minge așezată perfect de Louis Munteanu cu o lovitură de cap.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare