Gareth Southgate a oferit un verdict alarmant după a doua rundă de la EURO 2024. Vedetele englezilor, atenționate în urma remizei cu Danemarca

Gareth Southgate (53 de ani), selecționerul Angliei, și-a exprimat opinia cu privire la desfășurarea confruntării din etapa secundă de la EURO 2024. În cadrul grupei C, danezii au dat-o la pace cu super-fotbaliștii din lotul englezilor, pe arena din Frankfurt. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1. În urma acestui rezultat, trupa lui Southgate conduce în grupă, cu un total de patru puncte. Danemarca dispune de două puncte, ocupând poziția secundă.

Chiar dacă Anglia s-a apropiat de primul obiectiv propus, calificarea în optimile de finală, tehnicianul care-i pregătește pe Bukayo Saka, Jude Bellingham și Harry Kane are motive de nemulțumire. La rândul său, a luat unele decizii curioase în cele două meciuri scurse până la acest moment pe tărâm german.

Gareth Southgate știe ce-i lipsește Angliei la EURO 2024: „Nu ținem mingea cum ne-am fi dorit”

În etapa inaugurală, Anglia a trecut la limită, scor 1-0, de Serbia. Evoluția superstarurilor lui Southgate nu a fost una convingătoare nici atunci, iar selecționerul lor a tras o concluzie tristă pentru ei. Potrivit spuselor tehnicianului, Anglia întâmpină mari probleme în momentele în care deține posesia.

„Nu ținem mingea așa de mult cum ne-am fi dorit. Trebuie să acceptăm că atunci când nu ținem de minge putem suferi, așa cum a fost și-n seara asta. Știm că este un alt nivel și trebuie să-l găsim cât mai repede.

Cred că am jucat cu echipe care sunt destul de fluide, care stau în spate cu trei oameni și nu este ușor să punem presiune asupra lor, dar trebuie să facem asta mai bine decât am făcut-o. În aceste ultime două meciuri asta a fost o altă problemă.

L-am vrut pe Conor (n.r. Gallagher) să fie activat. Aveam nevoie de energie, trebuia să apăsăm mai bine. Conor face asta foarte bine”, a afirmat Gareth Southgate, ulterior egalului cu Danemarca, conform celor de la BBC.

  • Harry Kane (min. 18) și Morten Hjulmand (min. 34) au înscris golurile de pe „Deutsche Bank Park”, din Frankfurt.

Cole Palmer nu beneficiază de încrederea selecționerului

Cole Palmer (22 de ani), jucător englez de atac legitimat la Chelsea, se află într-o situație foarte complicată la echipa națională. Gareth Southgate l-a lăsat din nou pe banca de rezerve la EURO 2024, după cum a fost cazul și în meciul de debut contra Serbiei.

Dat fiind faptul că mijlocașul ofensiv de pe „Stamford Bridge” și-a ajutat clubul în 42 de rânduri în mod decisiv, prin pase de gol sau reușite, fiind cel mai eficient jucător din ligile europene de top pe parcursul stagiunii trecute, hotărârea lui Southgate de a nu se baza pe serviciile sale, mai ales având în vedere problemele din ofensiva Angliei, este una curioasă.

  • Cota de piață a lui Cole Palmer este de 80.000.000 de euro, conform transfermarkt.com.
  • Pentru Anglia urmează confruntarea cu Slovenia, ultima din faza grupelor. Încleștarea va avea loc marți, pe 25 iunie, începând cu ora 22:00, la Koln. Danezii se vor lupta cu Serbia pentru calificare în același timp.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare