Câți bani l-a costat pe Neluțu Varga școala de fotbal din Africa. Patronul de la CFR Cluj, mai abil decât Gigi Becali

Gigi Becali a ridicat o biserică în Rwanda și ar fi vrut și să investească într-o școală de fotbal din Africa, dar i-a fost teamă să se ducă acolo. Neluțu Varga s-a mișcat mai rapid și anunță că a început deja un proiect de acest fel în Burkina Faso. Scopul lui este să aducă la CFR Cluj jucători talentați, la un preț foarte bun, pe care apoi să-i vândă cu bani mulți.

Neluțu Varga investește într-o școală de fotbal din Africa

CFR Cluj s-a impus în cinci din ultimele șase campionate și deși echipa a câștigat bani frumoși din SuperLiga României, dar și din prezențele în cupele europene, clubul are datorii foarte mari la Neluțu Varga. La finalul anului trecut această creanță se apropia de 35 de milioane de euro. Cea mai mare problemă a grupării din Ardeal este faptul că echipa a folosit mulți jucători în vârstă, iar cei tineri nu au avut loc. Un caz interesante este Claudiu Petrila. Conducătorii sperau că vor obține în schimbul lui câteva milioane de euro bune, dar până la urmă a fost vândut la Rapid cu 500.000 de euro.

Neluțu Varga caută variante și una dintre soluțiile la care s-a gândit este o investiție în fotbalul din Africa. Omul de afaceri a plătit 700.000 de euro și a preluat pachetul majoritar de la Academia de Fotbal Salitas, unde sunt legitimați aproximativ 600 de copii. Și a promis șu alte investiții la această școală de fotbal din Burkina Faso.

„Eu am 51% din academie, restul de 49% aparțin unui om minunat de aici, din Burkina Faso, care iubește fotbalul cu aceeași patimă ca și mine.

Sperăm să scoatem jucători de mare valoare, adevărate perle, care după ce vor juca la CFR Cluj să ajungă să evolueze la marile echipe ale Europei”, a declarat Neluțu Varga.

Omul de afaceri are mare încredere în acest proiect din Ardeal unde speră să descopere jucători buni pentru CFR Cluj, dar și pentru echipele din străinătate cu bani.

„Sunt convins că vom produce jucători de Champions League, jucători de mare valoare, care ne vor ajuta pe viitor să aducem cât mai multe titluri la CFR Cluj.

Pentru mine este un vis îndeplinit, sunt foarte fericit și sunt convins că e un drum formidabil pe care am plecat. Va fi o aventură a fotbalului, cum probabil nu s-a mai făcut niciodată pentru România”, a declarat Ioan Varga, potrivit Fanatik.

Gigi Becali, investiție de 800.000 de euro în Rwanda

Și Gigi Becali are interese în Africa, dar nu este vorba de o școală de fotbal pentru că îi este teamă. Și să se ducă acolo, dar și să investească în afaceri. A ridicat însă o biserică în Rwanda și are în plan să se extindă în Uganda și Congo.

„Eu n-am fost pentru că acolo trebuie să faci un vaccin și plus de asta e periculos pentru oamenii bogați. M-a contactat un călugăr, preot român care face misiunea în Rwanda”, a declarat Gigi Becali.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare