Gigi Becali a dat verdictul după ce Nana Antwi a fost eliminat după doar 15 minute în primul lui meci ca titular la FCSB

Gigi Becali a dat verdictul după ce Nana Antwi a fost eliminat după doar 15 minute în primul lui meci ca titular la FCSB, moment ce s-a petrecut în victoria roș-albaștrilor cu FC Botoșani, scor 3-2, pe Arena Națională.

Fundașul dreapta ghanez în vârstă de 23 de ani adus în această iarnă din Armenia, de la FC Urartu, a fost extrem de afectat după acel episod și a părăsit terenul în lacrimi.

Gigi Becali crede că Nana Antwi nu ar fi meritat să fie eliminat în meciul FCSB – FC Botoșani 3-2

Totuși, patronul liderului din Superliga nu l-a criticat pe fotbalist pentru eliminare și s-a îndreptat asupra deciziei luate de brigada de arbitri, pe care el a catalogat-o drept injustă, explicând și de ce.

Principalul argument invocat de Gigi Becali a fost reprezentat de faptul că, în viziunea sa, fotbalistul de la Botoșani implicat în acea fază nu avea cum să pretindă că se afla sau urma să intre în controlul balonului, pentru ca faultul din postură de ultim apărător să poată fi sancționat prin acordarea directă a cartonașului roșu, întrucât mingea respectivă fusese degajată anterior de Nana Antwi la o înălțime mai mult decât considerabilă.

„Ăsta, Nana, am văzut că toată lumea… Ce înseamnă roșu? Înseamnă mingea în control. Unde a fost mingea în control? Că mingea era în control la el, la Nana, numai că el a dat lumânare.

A atins ăla (n.r. jucătorul de la FC Botoșani) mingea? Cum o avea în control? Îți dai seama? Că nimeni nu zice. Când e vorba de Becali, nimeni nu mai are rafinament, inteligență de arbitraj”, a spus Gigi Becali în cursul zilei de luni.

Argumentul finanțatorului vicecampioanei României: „Aveau trei metri în față Dawa și Ngezana”

Patronul de la FCSB a continuat și a ținut să sublinieze că, în cazul în care faza respectivă nu s-ar fi oprit prin fault și atacul moldovenilor ar fi continuat, atunci cei doi fundași centrali ai echipei sale ar fi ajuns la minge mult înaintea adversarului și ar fi rezolvat acel moment ofensiv pus în scenă de către cei de la FC Botoșani.

În analiza sa, Gigi Becali l-a atacat și pe fostul arbitru FIFA Marius Avram, în prezent analist pe problemele de arbitraj, pentru modul cum s-a poziționat față de faza respectivă.

Nici chiar Avram (n.r. Marius Avram), care e băiat deștept. Dar văd, când e vorba de mine… Era cuminte om.

Până venea mingea aia de sus acolo… Ei au luat că avea mingea în control. Mingea a controlat-o Nana, a dat lumânare, până cobora mingea de sus, aveau trei metri în față și Dawa, și cu Ngezana.

Sunteți nebuni? Cum controla mingea? Din aer? Așa se controlează? Până făcea el un stop… Cum o controla?”, a mai spus Gigi Becali.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare