VIDEO | Radu Drăgușin a comis-o! Eroare de începător la golul 2 marcat de batavi în România – Olanda! Anterior, tricolorii au fost opriți fără motiv de arbitru dintr-o fază iminentă de gol!

Radu Drăgușin a greșit decisiv la golul de 2-0 marcat de Donyell Malen în meciul România – Olanda de pe „Allianz Arena” din Munchen, din optimile de finală ale EURO 2024.

După ce a făcut o primă repriză foarte bună și a reușit să scoată un gol ca și făcut, fundașul central de la Tottenham a fost depășit inexplicabil în minutul 83 de Cody Gakpo, marcatorul primului gol, în marginea terenului, deși avea prim-planul.

Radu Drăgușin a greșit inexplicabil la al doilea gol marcat de batavi în meciul România – Olanda din optimile de finală ale EURO 2024

Românul a dat semne că a dorit să protejeze mingea pentru ca ea să iasă în aut de poartă, doar că fotbalistul lui Liverpool a reușit în ultima clipă să o țină în teren și să îi paseze lui Malen în centrul careului mic, iar fotbalistul de la Borussia Dortmund nu a avut de îndeplinit decât o formalitate pentru a duce scorul la 2-0.

Sursă video: X / Euro 24 Hub

De notat că, cu doar câteva minute înainte, România a avut șansa unui contraatac extrem de periculos, dar arbitrul german Felix Zwayer a oprit faza în mod inexplicabil.

Valentin Mihăilă scăpase singur în flancul stâng, în plin sprint spre poarta adversă, doar că „centralul” a considerat că Denis Alibec îl faultase pe Denzel Dumfries, fapt care nu a putut sub nicio formă să fie observat din reluările furnizate de televiziunile care au transmis această partidă.

Astfel, neamțul a oprit jocul și i-a luat naționalei lui Edi Iordănescu ocazia de a finaliza o fază extrem de promițătoare de atac. Căpitanul Nicolae Stanciu a protestat vehement și a primit cartonașul galben din partea lui Zwayer.

Ulterior, în prelungirile jocului, Donyell Malen a purtat excelent un contraatac și a reușit să facă dubla cu un șut frumos din marginea careului de 16 metri, stabilind astfel scorul final al acestui meci, 3-0 pentru Olanda.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare