Veste uriașă primită de FCSB, chiar înainte de startul play-off-ului din Superliga!

Cei de la FCSB au primit o veste uriașă, chiar înainte de startul play-off-ului din actualul sezon de Superliga, în condițiile în care partea finală a campionatului se anunță una destul de complicată pentru echipa roș-albastră, după ce aceasta și-a văzut avansul din fruntea clasamentului diminuat la doar patru puncte.

Potrivit spotmedia.ro, Elias Charalambous și Mihai Pintilii se vor putea baza de la finalul pauzei competiționale generate de meciurile echipelor naționale și pe Denis Haruț, fundașul central în vârstă de 25 de ani, care este indisponibil din cantonamentul din această iarnă, atunci când a suferit o accidentare în Antalya.

Veste uriașă pentru FCSB înainte de startul play-off-ului: Denis Haruț este foarte aproape de revenirea pe teren

Conform sursei citate anterior, fostul jucător de la FC Botoșani va începe în perioada imediat următoare să se antreneze în condiții normale alături de coechipierii lui și astfel va putea fi folosit în meciurile oficiale în scurt timp.

Fără îndoială că este vorba despre o veste excelentă pentru cei de la FCSB, în condițiile în care la meciul cu Rapid, pierdut pe Arena Națională cu scorul de 0-4, s-a văzut foarte clar că ei sunt puși în mare dificultate în momentul în care nu se pot baza pe cuplul de fundași centrali Joyskim Dawa – Siyabonga Ngezana.

La partida de sâmbătă seară, fotbalistul sud-african a fost suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, iar, în contextul în care Denis Haruț și Vlad Chiricheș nu sunt încă apți în totalitate din punct de vedere medical, Elias Charalambous a fost nevoit să îl titularizeze în centrul liniei defensive pe Ovidiu Popescu, cel care este la bază mijlocaș defensiv, chiar dacă în ultimele sezoane a evoluat foarte mult ca fundaș lateral.

Fundașul central poate evolua la nevoie și ca mijlocaș defensiv, dar și ca apărător lateral, în ambele flancuri

De asemenea, de-a lungul acestui sezon, atunci când nu s-au putut baza pe unul dintre cei doi fundași centrali titulari de bază, roș-albaștrii au apelat la o altă improvizație, reprezentată de Mihai Lixandru, de asemenea mijlocaș defensiv „de meserie”.

Vestea revenirii lui Denis Haruț pe teren este una excelentă pentru FCSB și prin prisma faptului că și el este un fotbalist polivalent, care le nevoie poate fi urcat și în linia mediană, dar poate fi folosit și în ambele flancuri ale apărării.

Vicecampioana României va debuta în play-off-ul actualei ediții de Superliga duminică, 17 martie, pe Arena Națională, de la ora 21:00, contra celor de la Sepsi.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare