Un antrenor din Premier League a rămas impresionat de doi tricolori după prestațiile din meciul cu Ucraina de la EURO 2024: „Au fost fantastici!”

Thomas Frank, antrenorul danez în vârstă de 50 de ani de la Brentford, echipă care a terminat sezonul trecut de Premier League pe locul 16, evitând deci retrogradarea în Championship, a lăudat doi jucători ai naționalei României la pauza meciului cu Ucraina, primul din Grupa E de la EURO 2024, câștigat de „tricolorii” lui Edi Iordănescu pe „Allianz Arena” din Munchen cu scorul de 3-0.

Radu Drăgușin și Andrei Burcă, lăudați de Thomas Frank, antrenor în Premier League, la Brentford, pentru prestațiile avute în meciul România – Ucraina 3-0 de la EURO 2024

Este vorba despre fundașii centrali Radu Drăgușin și Andrei Burcă, cei care într-adevăr au fost practic de netrecut în această confruntare.

„Burcă și Drăgușin, cei doi fundași centrali, au fost fantastici”, a spus Thomas Frank în studio-ul BBC Sport la pauza partidei de la Munchen, fiind completat ulterior, după finalul meciului, de fostul internațional galez Ashley Williams, fost fundaș central de asemenea, la echipe precum Swansea City, Everton sau Stoke City, cel care a spus:

„Îmi place să-i văd cum se bucură. Azi fundașii centrali sunt judecați după cât de tehnici sunt, iar cei doi pot fi și așa.

Dar e plăcut să-i vezi și când se bucură pentru o intervenție reușită, ceva despre care se crede că e minuscul. Dovbyk e un tip masiv, dar l-au ținut sub frâu și ei sărbătoresc acest lucru.

Drăgușin a fost omul meciului pentru mine. Cred că a fost excelent. A crescut din ce în ce mai mult în meci”.

Un alt fundaș central, Adrian Rus, a fost introdus pe teren de selecționerul Edi Iordănescu în minutul 75 al acestui meci cu Ucraina, în locul mijlocașului defensiv Marius Marin.

„Tricolorii” debordează de optimism înaintea duelului cu Belgia de sâmbătă

În cursul zilei de marți, stopper-ul de 28 de ani a susținut în cantonamentul naționalei României din Germania o conferință de presă și, printre altele, a punctat cu această ocazie că impresia sa după jocul de luni este că el și coechipierii lui au puterea de a se lupta de la egal la egal cu orice echipă la acest turneu final:

„Avem multă încredere. Ne bucurăm că am câștigat, acesta era și scopul, să câștigăm meciul. Acum această încredere ne va ajuta pe mai departe. A fost un moment incredibil. Am visat la așa ceva. Mă bucur enorm. Ne bucurăm pentru toți suporterii. Și sper să continuăm așa. Am avut mare încredere că putem câștiga cu Ucraina. Nu ne e frică de nimeni, ne putem bate cu orice adversar”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare