Surprinzător! Deși era favorită, Gloria Bistrița a suferit un eșec drastic în Liga Campionilor

Gloria Bistrița s-a duelat cu HC Podravka Vegeta în Liga Campionilor la handbal feminin, sâmbătă, 12 octombrie, în etapa a cincea din grupa A. Echipa din România pornea din postura de mare favorită, însă a cedat în fața trupei din Croația, scor 25-29. Este important să precizăm că a fost evitată o rușine de proporții. Podravka a condus și la 13 goluri, scor 21-8.

Gloria Bistrița, înfrângere în Liga Campionilor la handbal feminin

Bistrițencele nu s-au regăsit pe parcursul confruntării cu Podravka, chiar în fața propriilor fani, în Sala Teraplast. Actul de debut s-a încheiat cu scorul de 13-7. A fost cea mai slabă repriză făcută de Gloria în competiție, cu doar șapte goluri marcate.

În minutul 40, scorul înregistrat pe tabelă era unul uluitor: 21-9 în favoarea oaspetelor din Croația. Elevele lui Florentin Pera au avut apoi o reacție de orgoliu. Bistrița a punctat de cinci ori consecutiv, reducând din diferența mare înregistrată pe tabelă.

Paradele Ivanei Kapitanovic au fost salvatoare, însă doar până la un anumit punct. Cu șase minute rămase din joc, Gloria a comis trei mari greșeli în atac. Meciul s-a încheiat cu scorul de 29-25 în favoarea grupării HC Podravka Vegeta. Un lucru pozitiv care poate fi desprins din acest duel? Gloria Bistrița a arătat că poate reacționa pozitiv și a evitat rușinea, înclinându-se la doar patru goluri diferență.

Pentru echipa din Liga Florilor au punctat Fujita (6), De Araujo (4), So Delgado (4), Dincă (3), Nocun (2), Kirdiasheva (2), Bazaliu (2), Niombla (1) și Mbengue (1). De partea cealaltă, în contul formației din Croația au înscris Pletikosic (8), K. Pandza (7), Kragulj (4), Simara (4), Birtic (3), Senvald (2) și A. Pandza (1).

Înaintea startului meciului, Gloria Bistrița avea două puncte după patru runde, obținute chiar la debut, cu CSM București. Au urmat în următoarele trei runde eșecuri cu Metz, Krim Ljubljana și Ferencvaros.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare