„Spovedania” Simonei Halep. Fostul nr. 1 WTA, despre cel mai greu moment din viaţa ei: „A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion”

Simona Halep a trecut prin clipe de coşmar, după ce a fost suspendată în scandalul de dopping. ITIA a dictat, iniţial o pedeapsă de 4 ani, dar TAS a redus-o la 9 luni. Jucătoarea noastră „apucase”, totuşi, să stea 1 an şi jumătate departe de competiţiile oficiale.

Fostul nr.1 WTA a descris şocul pe care l-a simţit când a prmit anunţul suspendării, prima dată.

Simonei nu i-a venit să creadă

Halep a fost brutal de sinceră. A comparat decizia ITIA cu ciocnirea cu un campion.

„A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion. Când am primit e-mailul, eram: ‘Este o greşeală. Nu poate fi adevărat’. Da, a fost o durere foarte mare când s-a întâmplat asta şi nu m-am gândit niciodată că pot trăi aşa ceva.

În primul rând pentru că nu ştiam cum s-a întâmplat. Apoi, când am descoperit suplimentul contaminat, a fost un pic mai bine pentru că măcar ştii ce s-a întâmplat. Dar da, totuşi, a fost un dezastru să trăiesc această emoţie”, a spus Simona Halep într-un interviu pentru Tennis Channel.

Cel mai fericit scenariu pentru româncă

Trophee Clarins se va desfășura tot la Paris, în perioada 13-19 mai, în timp ce Roland Garros 2024 începe la data de 20 mai. Specialiştii în tenis au ajuns la concluzia că românca a depăşit problemele fizice şi pare pregătită să joace din nou un meci oficial.

„Poate că a fost „omisă” în ceea ce privește wildcardul la Roma, dar Simona Halep va juca înainte de French Open, după ce a primit un wildcard la Trophee Clarins, un turneu care se desfășoară începând de pe 13 mai. E un mare semn că Simona se recuperează și, probabil, e gata să joace din nou.

Pentru Halep, cel mai bun scenariu ar fi acela să-și înceapă sezonul pe zgură la Trophee Clarins și să primească un wildcard pentru French Open”, a scris Tennis World USA.

Reamintim că, în urma revenirii după suspendare, Simona Halep a jucat un singur meci oficial în 2024, înfrângerea din primul tur al Miami Open cu Paula Badosa, pe 19 martie.

Artemon Apostu-Efremov, fost antrenor al sportivei, a calculat ce şanse ar avea româncă să ajungă la Roland Garros 2024, pe baza criteriilor în care se acordă wild-card-uri.

„Sunt turnee care vor dori să îi ofere Simonei wildcard, iar altele nu vor dori sau nu vor putea. De exemplu, la Grand Slam, ele sunt decise mult mai devreme, au niște obligații, niște schimburi de făcut cu Australia, cu SUA – cum e cazul turneului de la Roland Garros.

Doar Wimbledonul are o politică autonomă; celelalte cooperează. Fiecare are dreptul la părerea lui. Nu trebuie să o judecăm, putem să o acceptăm,” a afirmat Artemon Apostu-Efremov, la sport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare