Șoc în fotbalul european! Antrenorul finalistei Ligii Campionilor s-a despărțit de echipă

Fotbalul european a aflat cu o oarecare stupoare în cursul zilei de joi că antrenorul finalistei Ligii Campionilor din ediția recent încheiată și-a anunțat despărțirea de echipă.

Este vorba bineînțeles despre Edin Terzic, tehnicianul în vârstă de 41 de ani care a dus Borussia Dortmund până în ultimul act din cea mai importantă competiție europeană la nivel de cluburi, acolo unde nemții au fost însă învinși de Real Madrid, pe „Wembley”, cu scorul de 2-0.

Decizie șoc în fotbalul european: Edin Terzic a plecat de la Borussia Dortmund!

Antrenorul de origine croată și-a petrecut aproape întreaga carieră la clubul de pe „Westfalen Stadion”, fiind în primul rând un suporter înfocat al galben-negrilor. Din postura de secund al lui Jurgen Klopp, a cucerit două titluri în Bundesliga, în 2011 și 2012, dar și o Cupă a Germaniei, de asemenea în 2012.

În plus, în 2013, Edin Terzic s-a aflat pe banca tehnică și la acea finală de Liga Campionilor pierdută de formația din Dortmund, tot pe „Wembley”, în fața compatrioților de la Bayern Munchen, scor 1-2.

Ca principal, el a reușit să câștige de asemenea o Cupă a Germaniei cu Borussia, în 2021, dar și o Supercupă, în 2020. Pe de altă parte, sub comanda sa, echipa a pierdut în mod dramatic titlul de campioană în ultima etapă a sezonului 2022-2023, în urma unui eșec total surprinzător suferit pe teren propriu.

Cum și-a explicat antrenorul hotărârea

Totuși, în contextul în care în stagiunea recent încheiată Borussia Dortmund a ajuns, contrar tuturor așteptărilor, până în finala Ligii Campionilor, nu se aștepta nimeni să se ajungă la un astfel de deznodământ, care a fost anunțat chiar de către Edin Terzic în cursul zilei de joi.

În declarația oferită, tehnicianul german a dat de înțeles că și-a dorit și el într-o anumită măsură această despărțire, care a fost convenită împreună cu oficialii clubului.

„Este incredibil de dureros pentru mine să le spun asta fanilor galben-negri, dar astăzi mă despart de de Borussia Dortmund. A fost o onoare uriașă să câștig Cupa Germaniei cu BVB și să conduc acest club fantastic până în finala Ligii Campionilor.

După meciul de pe Wembley, am cerut o întâlnire cu conducătorii clubului, pentru că după nouă ani petrecuți la BVB, șase în staff-ul tehnic și doi și jumătate ca antrenor principal, simt că noua eră la club trebuie să înceapă cu un nou om în prim-plan. Toți cei apropiați mie știu că a fost o decizie foarte dificilă pentru mine, dar după discuții intense simțul meu de bază nu s-a schimbat. Îi doresc Borussiei Dortmund toate cele bune, vă mulțumesc și ne vedem curând”, a fost mesajul transmis de Edin Terzic prin intermediul site-ului oficial al Borussiei Dortmund.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare