Spania s-a calificat în semifinalele EURO 2024 după ce a învins chiar țara gazdă Germania în sferturi, iar în penultimul act urmează să se dueleze cu învingătoarea dintre Portugalia și Franța.
UPDATE. La ceva mai mult de o oră de la încheierea meciului, jurnaliștii spanioli de la Marca au informat că acel cartonaș galben încasat de Alvaro Morata în această partidă a fost șters de UEFA de pe site-ul oficial, astfel încât se poate presupune că a fost vorba doar despre o eroare apărută pe grafică, iar atacantul nu a fost de fapt avertizat în acest joc. Astfel, cel mai probabil, el ar urma să fie eligibil pentru meciul din semifinale.
Știrea inițială:
„Furia Roja” s-a impus în partida de la Stuttgart cu scorul de 2-1, după prelungiri. Golul calificării a fost semnat de Mikel Merino în minutul 119, după ce anterior Florian Wirtz împinsese jocul în prelungiri cu reușita sa din minutul 89. Scorul în acest joc a fost deschis de Dani Olmo în minutul 51, după o pasă decisivă furnizată de Lamine Yamal.
Spania nu se va putea baza pe patru fotbaliști extrem de importanți în meciul din semifinalele EURO 2024, iar un al cincilea este incert
De remarcat este că Olmo a început acest meci pe banca de rezerve, dar a intrat pe teren după doar 8 minute de joc, în locul lui Pedri, cel care a fost faultat foarte dur de Toni Kroos în minutul 4 și nu a primit nici măcar un cartonaș galben din partea arbitrului englez Anthony Taylor.
La destul de scurt timp, jurnaliștii spanioli de la COPE au informat că mijlocașul Barcelonei este suspect de entorsă la genunchi. În cazul în care acest diagnostic se confirmă, fotbalistul în vârstă de doar 21 de ani ar urma să fie indisponibil între o săptămână și o lună.
Astfel, este clar că Pedri va rata meciul din semifinale. În plus, chiar și în cazul în care va fi vorba în cele din urmă doar despre o săptămână, este destul de greu de crezut că el se va putea recupera în totalitate astfel încât să poată fi titular în marea finală, în eventualitatea în care Spania va ajunge acolo bineînțeles.
Pedri și Fabian Ruiz s-au accidentat, Dani Carvajal a fost eliminat pe finalul partidei cu Germania din sferturi, iar Robin Le Normand și Alvaro Morata sunt suspendați pentru cumul de cartonașe galbene
Iar asta nu este tot. În ultimele minute ale prelungirilor acestei partide din sferturi cu Germania, Dani Carvajal a încasat al doilea cartonaș galben, fiind astfel în mod evident eliminat. Așadar, el va fi suspendat pentru partida din penultimul act.
În plus, alți doi titulari de la acest turneu final, fundașul central Robin Le Normand și atacantul Alvaro Morata, sunt suspendați pentru jocul din semifinale pentru cumul de cartonașe galbene.
Mai mult, Fabian Ruiz, de asemenea jucător foarte important până acum în Germania, a părăsit și el terenul accidentat, în minutul 102 al acestei partide cu naționala pregătită de Julian Nagelsmann din sferturi și nu se știe exact încă dacă el va fi sută la sută apt pentru confruntarea din penultimul act.