Ședință extraordinară astăzi la Rapid! Dan Șucu se leapădă de Bergodi și îi vrea cu orice preț pe Marius Șumudică sau Dan Petrescu!

Dorința suporterilor din Giulești s-ar putea concretiza, după ce duminică a avut loc o ședință la Rapid. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, conducerea alb-vișiniilor se teme că obiectivul actual al echipei, anume calificarea în cupele europene, ar putea fi ratat. Eșecul categoric de pe teren propriu, scor 1-4, a aruncat în aer situația din Giulești, iar Cristiano Bergodi este aproape de a fi demis.

S-a vehiculat că Adrian Mutu ar putea reveni pe banca tehnică a Rapidului, însă se pare că țintele principale ale oficialilor sunt Marius Șumudică și Dan Petrescu.

Ședință de urgență la Rapid! Conducătorii au două opțiuni: Dan Petrescu sau Marius Șumudică

Șansele Rapidului la titlu s-au irosit sâmbătă seară, pe teren propriu, după înfrângerea usturătoare contra CFR-ului. Daniel Bîrligea (3) și Cristi Manea au marcat pentru „feroviari”, iar Albion Rrahmani a stabilit scorul final, înscriind pentru Rapid pe finalul partidei.

Surse apropiate de clubul alb-vișiniu au dezvăluit că Marius Șumudică se află pe lista conducerii giuleștenilor, în ciuda faptului că „a mai încins spiritele” în trecut, motiv pentru care nu toată lumea de la Rapid îl place. Potrivit informațiilor, „Șumi” ar putea ajunge pe banca Rapidului pentru următoarele două sezoane.

„Șumi a mai încins el spiritele, nu e pe placul unora după ce declarații a dat, e un antrenor foarte bun și e capabil să scoată Rapidul din criză. S-ar mai sitnge și văpaia care a început să mocnească tot mai mult și în rândul suporterilor, care l-ar vrea pe Șumi antrenor. E foarte posibil să se apeleze la el, pentru acest final de sezon dar și pentru următoarele două”, au susținut sursele, potrivit gsp.ro.

Dan Șucu ar putea întâmpina probleme în a-l aduce pe Marius Șumudică la Rapid, întrucât antrenorul și președintele clubului nu se înțeleg deloc. În ultima vreme, tehnicianul și Daniel Niculae au tot purtat un duel al replicilor de la distanță. După cum se prezintă situația, Cristiano Bergodi nu are prea multe șanse de a mai rămâne pe banca Rapidului.

Dan Șucu și-ar dori ca Dan Petrescu să vină la Rapid

Conform informațiilor apărute în spațiul public duminică, acționarul majoritar al giuleștenilor și-ar fi fixat următoarea țintă. Astfel, Dan Șucu și-ar dori să îl aducă pe Dan Petrescu la Rapid, după ce acesta s-a despărțit de Jeonbuk (Coreea de Sud).

În cazul în care se va considera că italianul Bergodi trebuie să plece în aceste momente, jucătorii alb-vișiniilor se vor pregăti alături de un interimar, urmând ca la finalul sezonului să fie înaintată o ofertă către „Bursuc”.

Cu toate acestea, lui Dan Șucu nu îi va fi ușor să realizeze această mutare, întrucât Dan Petrescu este dorit și de Nelu Varga, patronul CFR-ului. În acest moment, s-ar părea că „feroviarii” au prima șansă de a-l coopta pe marele antrenor român, având în vedere că „Bursucul” a cucerit patru titluri în Gruia.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare