Dan Șucu s-a gândit la numele celui pe care îl dorește în locul lui Cristiano Bergodi, după umilința pe care Rapid a suferit-o contra lui CFR Cluj, pe teren propriu. Se pare că alesul acționarului majoritar de la Rapid este Dan Petrescu. Ardelenii s-au impus categoric, scor 4-1, după ce Daniel Bîrligea a marcat un hat-trick. Celălalt gol al oaspeților a fost înscris de Cristi Manea, în timp ce pentru giuleșteni a punctat Albion Rrahmani, pe finalul partidei.
Suporterii Rapidului i-au cerut demisia lui Cristiano Bergodi încă de la pauză, dat fiind scorul înregistrat pe tabela de marcaj la acel moment, 4-0 pentru CFR Cluj.
Dan Petrescu, dorit de Dan Șucu la Rapid!
Potrivit celor de la prosport.ro, Dan Șucu a pus ochii pe Dan Petrescu, antrenorul român care tocmai s-a despărțit de Jeonbuk, club din Coreea de Sud. Situația devine una destul de complicată, având în vedere faptul că s-a vehiculat că „Bursucul” va merge la Cluj săptămâna viitoare, pentru o întâlnire cu Nelu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, în vederea preluării băncii tehnice a „feroviarilor”.
După cum se știe deja foarte bine, Adrian Mutu a demisionat din funcția de tehnician al lui CFR Cluj, nesuportând umilința trăită în „sferturile” Cupei României. Gruparea ardeleană a „deraiat” uluitor la Hunedoara, unde Corvinul s-a distrat cu jucătorii „Briliantului” (4-0).
Dacă se va impune ca italianul Cristiano Bergodi să plece de la Rapid în această parte a sezonului, de pregătirea fotbaliștilor din Giulești se va ocupa un antrenor interimar, urmând ca la finalul sezonului să fie înaintată o ofertă către Dan Petrescu.
CITEȘTE ȘI: Cum se apără Cristiano Bergodi, după ce fanii Rapidului i-au cerut demisia! Ce spune despre mesajul lui Dan Șucu.
Ce a declarat Dan Șucu, după eșecul usturător din Giulești
Acționarul majoritar al celor de la Rapid nu și-a putut stăpâni supărarea, după înfrângerea categorică din runda a treia a play-off-ului.
Dan Șucu a afirmat că „sunt prea mulți băieți de treabă în club”, refuzând să discute și despre situația lui Cristiano Bergodi, care a fost huiduit pe tot parcursul meciului cu CFR Cluj.
„Sunt extrem de dezamăgit, ca și toți ceilalți rapidiști. Sunt prea mulți băieți de treabă în club și prea puțină fermitate. Avem de lucru. Mulțumesc. Nu vorbim la cald de plecarea lui Bergodi”, a declarat Dan Șucu, la plecarea de la stadion.
În urma eșecului suferit, Rapid ocupă poziția a patra în play-off, cu 28 de puncte, la trei în spatele celor de la CFR Cluj (locul 2) și Universitatea Craiova (locul 3). „Feroviarii” au un golaveraj mai bun decât oltenii lui Mihai Rotaru.