Scenariu de Hollywood: fotbalistul s-a apucat de spargeri de bănci, a fost căutat 36 de ani de poliție și a fost găsit mort pe calea ferată

Un scenariu cu accente pronunțate de Hollywood s-a finalizat recent în Elveția cu o moarte suspectă a unui fost fotbalist care a bifat în carieră, printre altele, inclusiv Young Boys Berna, undeva în anii ’70.

Este vorba despre Marco Muller, cel care s-a retras din activitatea de fotbalist profesionist la vârsta de doar 20 de ani pentru a urma o „carieră” în zona infracțională a societății.

Scenariu de Hollywood în Elveția, cu un fost fotbalist de la Young Boys în prim plan

Mai exact, el s-a apucat să spargă bănci și să atace diferitele mașini blindate care transportau sume importante către astfel de instituții financiare. Astfel, a ajuns la un moment dat să fie unul dintre cei mai căutați infractori de pe întreg continentul european.

În plus, Marco Muller chiar a fost prins la un moment dat și încarcerat, dar a reușit să evadeze din închisoarea Jura, din țara natală. Supranumit „Robin Hood al Elveției”, fostul fotbalist a mai pus în scenă un astfel de episod, în 1988, când a evadat și din închisoarea din Berna.

De atunci, el nu a mai fost găsit, pănă acum, adică după 36 de ani, când a fost observat stând intins, fără suflare, pe o cale ferată aflată în apropierea localității sale natale, Bassecourt, din cantonul Jura. Este destul de plauzibil să fi fost vorba despre o sinucidere în acest caz, sau măcar de o tentativă de suicid.

Asemănat cu Robin Hood de către diferiți oameni, el a fost căutat de poliție timp de 36 de ani și a fost găsit fără suflare pe o cale ferată

Dispariția sa, petrecută cu puțin timp înainte ca Marco Muller să împlinească vârsta de 72 de ani, a generat un soi de ușurare în societatea din Elveția, chiar și pentru fostul său partener de infracțiuni, Andre Jaggi.

„Poliția m-a anunțat că a murit. Amintirea lui m-a făcut să zâmbesc. După fiecare jaf, el lua partea leului și totuși venea să împrumute bani de la mine, spunându-mi că îmi va plăti datoria la următoarea lovitură”, a spus el pentru jurnaliștii elvețieni.

De asemenea, presa din „Țara Cantoanelor” a luat legătura și cu un fost angajat al uneia dintre băncile jefuite de-a lungul timpului de fostul fotbalist de la Young Boys, iar acesta a explicat succint cum opera Marco Muller:

„Individul purta o perucă roșcată și era îmbrăcat într-un palton lung, arăta ca într-un film de Sergio Leone. A scos dinamita și mi-a cerut să-i dau banii, altfel o să arunce totul în aer”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare