Reacția olandezilor, după ce Edi Iordănescu a anunțat că se gândește să plece de la naționala României

România a fost eliminată de Olanda din optimile de finală de la EURO 2024, scor 0-3. La finalul partidei, Edi Iordănescu a dat de înțeles că poate pleca de pe banca primei reprezentative, după doi ani și jumătate.

Cum au reacționat olandezii, după anunțul lui Edi Iordănescu

La flash-interviul de la finalul meciului cu Olanda, Edi Iordănescu a fost întrebat, inevitabil, despre viitorul său. Aflat la final de contract cu FRF, selecționerul României a spus că a suferit mult în ultima perioadă și urmează să aibă o discuție decisivă cu familia sa, iar mai apoi cu șefii de la „Casa Fotbalului”.

„Pentru mine lucrurile sunt clare, sunt mândru ce tot ce s-a întâmplat aici. Am nevoie de odihnă, sincer, au fost majoritatea nopților cu 3,4,5 ore maxim (n.r. de somn), am nevoie de odihnă, după care va exista sigur o discuție cu conducerea Federației, dar va exista o discuție și cu familia mea. Familia mea are nevoie mai mare de mine acum decât are echipa națională”, a spus Edi Iordănescu, după meciul România – Olanda 0-3.

Declarațiile lui Edi Iordănescu au ajuns și în atenția jurnaliștilor olandezi, care au scos în evidență faptul că naționala României poate avea un nou selecționer la următoarele meciuri.

După eliminarea de la Campionatul European împotriva Olandei, României i-a mai rămas doar să plângă și să o ia din nou de la capăt. Eventual fără antrenorul Edward Iordanescu, care a indicat faptul că este pregătit de puțină odihnă„, au notat olandezii.

Ladislau Boloni, întrebat dacă îi ia locul lui Edi Iordănescu

Nu ar fi pentru prima dată când Ladislau Boloni ar discuta cu actuala conducere a FRF. Înainte de numirea lui Edi Iordănescu, experimentatul antrenorul a negociat cu Răzvan Burleanu, însă cele două părți nu au reușit să ajungă la un acord în ceea ce privește contractul, dar și obiectivele impuse.

Întrebat dacă ar fi dispus să îi ia locul lui Edi Iordănescu, Ladislau Boloni a evitat să dea un răspuns concret, însă a dezvăluit că nu le poartă ranchiună celor de la FRF. Mai mult, tehnicianul a păstrat legătura cu cei de acolo, semn că cele două părți au trecut peste momentul din 2022.

„(n.r. dacă i-ar putea lua locul lui Edi Iordănescu) Este ceva ipotetic și nu cred că este sănătos să vorbim despre asta acum. Eu tot timpul discut cu cei de la FRF și ne transmitem mesaje, nu este război între noi. Suntem oameni cât se poate de civilizați„, a spus Ladislau Boloni, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare