Rapid – UTA 4-1. Burmaz, Rrahmani și debutantul Bădescu readuc spectacolul în Giulești și fac uitat scandalul de la Iași

Rapid trece cu 4-1 de UTA, în urma unei partide care a contat pentru runda 28 din Superliga. Giuleștenii revin pe locul 2 și continuă lupta la titlu.

Scandalul declanșat la Iași de escapada ”rebelilor” Albu și Borza e dat uitării. Rapidul și-a văzut de fotbal cu UTA lui Mircea Rednic, iar rezultatul a fost una dintre cele mai frumoase partide ale sezonului.

Rrahmani și-a amintit că este un golgheter înăscut și a reușit dubla, iar înlocuitorul lui Borza a bifat un debut de vis. Robert Bădescu a marcat la prima apariție în Liga 1. Pe final, Burmaz a pus cireașa pe tort, cu o torpilă superbă din lovitură liberă.

Rapidul urcă la 7 puncte de liderul FCSB și se pregătește pentru derby-ul cu Universitatea Craiova.

De partea cealaltă, UTA pune capăt seriei de cinci partide fără eșec, dar rămâne în cursa pentru playoff.


Rapid – UTA 4-1

FINAL.
Min90+6: GOOOL, Rapid! Burmaz șutează senzaționa, iar mingea se duce catapultată sub transversala porții
Min82: GOOOL, Rapid! Rrahmani reușește dubla cu un șut de la marginea careului mare.
Min52: Ocazie uriașă a lui Stolnik. Mingea reluată cu capul trece milimetric pe lângă poartă.
Min46: Începe repriza a doua

Min45+8: PAUZĂ. Rapid – UTA 2-1

Min45+5: Krasniqi driblează la marginea careului, dar șutul ocolește poarta
Min44: GOOOL, UTA! Micovschi reduce din diferență cu o lovitură din fața porții. Jucătorul împrumutat de Rapid la Arad ridică mâinile și nu se bucură.
Min13: GOOOL, Rapid! Bădescu profită de o minge bâlbăită în careul oaspeților și șutează cu sete pentru primul gol în Liga 1.
Min12: Ocazie uriașă a gazdelor. Braun scapă singur spre poartă, dar șutează în portar
Min1: GOOOL, Rapid! Rrahmani deschide scorul cu unul dintre cele mai rapide goluri. Eroare uriașă a lui Benga
Min1: Începe meciul

ECHIPELE DE START:

Rapid: Aioani – Braun, Săpunaru, Iacob, Bădescu – Oaidă, Djokovic – Krasniqi, Hasani, Petrila – Rrahmani
Rezerve: Drăghia – I. Cristea, Grigore, Hromada, Cîrjan, Bamgboye, Papeau, Burmaz, El Sawy
Antrenor: Cristiano Bergodi

UTA: Florin Iacob – Tiberiu Capusa, Marko Stolnik, Alexandru Benga, Diogo Rodrigues – Cristian Mihai, Marcelo De Freitas – Claudiu Micovschi, Andrej Fabry, Eric Omondi – Kevin Luckassen
Rezerve: Kucher – Iarasciuc, Trif, A. Lopez, J. Pedro, A. David, R. Stanciu, V. Morar, Al. Tudorie
Antrenor: Mircea Rednic

Stadion: Superbet Arena Giulești
Arbitru: : Cătălin Popa (Piteşti)
Asistenți: George Neacşu (Câmpulung Muscel), Adrian Popescu (Craiova)
Arbitru VAR: Rareș Vidican (Satu Mare)
Asistent VAR: Andrei Moroiță (Ploieşti)


De partea cealaltă, echipa antrenată de Mircea Rednic se va prezenta în Giulești după ce a obținut patru victorii și un egal în ultimele cinci etape de Superliga. Arădenii se află în prezent pe locul 7 în clasament, cu 37 de puncte, la egalitate cu Hermannstadt, și pot profita de înfrângerea suferită de gruparea sibiană în deplasare cu Dinamo pentru a urca pe poziția a șasea, ultima care asigură prezența în play-off la finalul sezonului regulat.

Rapidiștii au și ei ocazia de a urca în clasament în urma acestei partide. În cazul unei victorii, echipa lui Cristiano Bergodi va depăși CFR Cluj, echipă care a obținut doar un egal la Galați, cu Oțelul, scor 2-2, și va încheia etapa pe poziția secundă, în spatele liderului FCSB, care în prezent are un avans de 10 puncte față de Rapid.

Înaintea meciului direct, la conferința de presă, tehnicianul italian a ținut să își manifeste aprecierea față de omologul său, Mircea Rednic: „E un mare antrenor, care a făcut ceva deosebit cu Rapid. Peste tot pe unde a fost a făcut treabă. Îmi e simpatic, e glumeț, mă înțeleg bine cu el. Vedem la meci care e mai bun, că joacă Rapid cu UTA, nu Bergodi cu Rednic. Îl consider unul dintre cei mai buni antrenori din ultimii 20 de ani din România. UTA este în lupta pentru play-off, normal că meciul va fi foarte dificil. O echipă antrenată bine, de un tehnician mare, care e pe val și are 4 victorii din ultimele 5 meciuri”.

Cum au prefațat cei doi antrenori partida

De partea cealaltă, și „Puriul” a făcut referire la perioadele petrecute de el în Giulești, atât ca fotbalist, cât și ca antrenor, și, prin prisma aceasta, și-a manifestat încrederea legată de faptul că ar urma să fie primit bine de către suporterii Rapidului.

Mă gândesc că o să fiu primit bine. Au trecut ceva ani de când am câștigat titlul și asta spune multe. Și l-am câștigat cu alte condiții… Condițiile au fost mult mai bune după ce-am plecat eu. Atunci nici măcar antrenorul nu avea salariu de 200.000 de euro. Peseiro a avut un milion! Iar rezultate n-au mai avut.

Avem interdicții pentru meciul ăsta, Vulturar si Rareș Pop. E prevăzută o sumă dacă vor juca, e normal, dar nu e vorba doar de bani. E vorba despre ei, nu aș vrea să-i expun. Micovschi e apt, dar la cum a jucat în ultimele două meciuri trebuie să-i dau eu interdicție”, a spus și Mircea Rednic la conferința de presă premergătoare partidei din Giulești.

Cum s-ar putea prezenta cele două echipe la acest meci:

Rapid (4-3-3): Aioani – Braun, Săpunaru, P. Iacob, Bădescu – Djokovic, Oaidă, Papeau – Burmaz, Rrahmani, Krasniqi
Rezerve: Drăghia, Hasani, Funsho, Hromada, I. Cristea, Dr. Grigore, Petrila, C. Cîrjan, El Sawy
Absenți: Emmers, Onea, Kait (accidentați), Borza, Al. Albu (excluși din lot)
Antrenor: Cristiano Bergodi

UTA (4-3-3): Kucher – Căpuşă, Stolnik, Benga, Rodrigues – Marcelo, Mihai, Joao Pedro – Micovschi, Tudorie, Omondi
Rezerve: Iacob, Lopez, Stanciu, Fabry, Morar, David, Iurasciuc, Luckassen, Trif
Absenți: Stahl (accidentat), Conte (suspendat), Vulturar, Pop (în afara lotului)
Antrenor: Mircea Rednic

Stadion: Superbet Arena Giulești
Arbitru: : Cătălin Popa (Piteşti)
Asistenți: George Neacşu (Câmpulung Muscel), Adrian Popescu (Craiova)
Arbitru VAR: Rareș Vidican (Satu Mare)
Asistent VAR: Andrei Moroiță (Ploieşti)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare