Omul care a înfăptuit minunea din semifinala PSG-Borussia Dortmund și-a văzut visul cu ochii. Ce a spus după ce și-a dus echipa în finala UCL

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Champions League după ce a învins-o pe PSG și în returul de pe Parc des Princes, scor 0-1.

Edin Terzic, „Nu s-a terminat încă visul”

La finalul partidei disputate între PSG și Borussia Dortmund, Edin Terzic a vorbit despre faptul că întotdeauna a avut încredere deplină în echipa sa. Chiar dacă nimeni nu a vazut-o pe Borussia favorită, tehnicianul a realizat visul cel mare.

„Înainte de primul joc împotriva lui PSV Eindhoven, am vorbit pentru prima dată despre cât de scurt ar putea fi drumul către Londra.

Atunci, mulți au fost surprinși. Sezonul trecut, am pierdut campionatul acasă, în ultima etapă.” a declarat Edin Terzic la finalul partidei.

Antrenorul nemților a ținut să le mulțumească suporterilor și s-a declarat extrem de fericit de faptul că echipa sa merge pe Wembley pentru a disputa finala celei mai importante competiții europene.

„Sunt fericit că putem să le oferim ceva înapoi fanilor. Am crescut de la meci la meci și am realizat că putem fi echipa care poate surprinde pe toată lumea în final. Acum sunt foarte fericit să fiu în finală alături de echipa mea.

Sunt mândru! E un moment de care sunt mândru, sunt mândru pentru toată lumea, nu s-a terminat încă visul. Am suferit mult, dar am arătat un joc bun împotriva unei echipe foarte puternică în ofensivă. Nu am primit gol în semifinală, este incredibil.

A fost o prestație incredibilă. Au fost mai buni în prima repriză, dar am avut cea mai mare ocazie prin Adeyemi. În a doua repriză, am fost la fel de motivați” a mai spus antrenorul lui Dortmund.

Seară importantă pentru Real Madrid!

Real Madrid o va înfrunta, pe teren propriu, pe Bayern Munchen, în returul semifinalelor Champions League. În turul din Germania, scorul a fost 2-2.

Antrenorul lui Real Madrid i-a avertizat pe fanii echipei că al doilea duel cu Bayern Munchen va fi foarte dificil.

„Trebuie să respectăm adversara pentru că s-a descurcat foarte bine tot timpul și mai bine decât noi în prima manșă.

Suntem foarte încântați pentru că ar putea fi o altă noapte magică pentru noi, dar nu aș zice că e optimism. E foar conștientizarea dificultăților de a câștiga acest meci. Un meci cu intensitate, cu ritm este cel mai bun pentru noi… Evaluând prima manșă, la nivel defensiv am fi putut face mult mai mult.” a declarat Carlo Ancelloti, potrivit as.com.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare