Jucătorii i-au dat dreptate lui Costel Gâlcă după Universitatea Craiova – CFR Cluj 0-1! Unde au pierdut oltenii partida

La finalul meciului Universitatea Craiova – CFR Cluj 0-1, din etapa a șasea a play-off-ului Superligii, Costel Gâlcă a apreciat că jucătorii săi au arătat prea mult respect pentru adversari.

De asemenea la flash-interviu, Ștefan Baiaram a avut o părere asemănătoare cu cea exprimată de antrenorul său. Când a fost întrebat în legătură cu motivele care au dus la acest deznodământ, fotbalistul a spus că, în viziunea sa, el și coechipierii lui au fost oarecum temători în anumite momente ale jocului.

Ștefan Baiaram a apreciat că într-adevăr el și coechipierii lui au arătat o anumită temere în meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj 0-1, așa cum a scos în evidență și Costel Gâlcă

Pe de altă parte, tânărul jucător a mai dorit să scoată în evidență și faptul că adversarii de la CFR Cluj au dat dovadă de pragmatism în această partidă și au reușit în cele din urmă astfel să dea lovitura și să se impună la final.

„Prima repriză nu am jucat foarte bine, nu am am avut inițiativa, deși ne-am dorit, am fost temători. În repriza a doua am încercat să ieșim mai mult la joc, pe final am avut câteva ocazii. CFR a jucat pragmatic, au venit aici să ia cele trei puncte. Da, ocazie imensă, păcat că nu am fost mai atenți și nu am înscris.

Va fi un meci foarte greu, mergem să luăm cele trei puncte, cu siguranță lupta se va da până în ultima etapă. A adus mai multe lucruri, nu pot să spun exact ce anume. O să încercăm să îmbunătățim anumite lucruri și să arătăm mult mai bine. Toată lumea e încrezătoare, altfel nu era aici, am avut un meci greu, păcat că nu l-am câștigat”, a spus Ștefan Baiaram la finalul meciului Universitatea Craiova – CFR Cluj 0-1. 

Concluziile lui Jovan Markovic la finalul acestei partide

Tânărul atacant nu a fost neapărat în asentimentul antrenorului și coechipierului lui și a apreciat că el și colegii săi au arătat o atitudine destul de bună de-a lungul acestui joc. 

„Eu zic că am făcut un joc destul de bun, am avut atitudine, dar mingea nu a vrut să intre în poartă, așa e la fotbal. Au avut mai multă răbdare decât noi și ne-au prins dintr-o greșeală. (n.r. despre ce a schimbat Costel Gâlcă) Stăm mult mai bine în teren, jucăm cu mult mai multă ambiție, jucăm mai compacți și eu zic că se vede. Trebuie să uităm cât mai repede meciul ăsta și de mâine să ne gândim la meciul cu Rapid. Cred, dacă nu credeam, poate nu eram aici”, a declarat și Markovic la flash-interviu. 

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare