Imaginea serii vine de la Munchen! Răzvan Burleanu și Ionuț Lupescu au stat unul lângă altul la meciul România – Olanda

Meciul dintre România și Olanda (0-3) a fost urmărit din tribune de mii de români, iar printre cei prezenți s-au aflat reprezentanții FRF, dar și mulți dintre foștii fotbaliști ai primei reprezentative.

Rivalii Burleanu și Lupescu au privit împreună meciul România – Olanda 0-3

Cadrul care a atras toată atenția a fost cel în care au apărut Răzvan Burleanu și Ionuț Lupescu, cei care s-au luptat pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal în anul 2018. La acea vreme, actualul șef de la „Casa Fotbalului” obținea 168 de voturi, în timp ce „Kaiserul” primea 78 de voturi.

De atunci, între cei doi a existat un război nestins, iar Lupescu nu s-a ferit să îl critice pe Burleanu ori de câte ori a avut ocazia. La meciul dintre România și Olanda, cei doi au stat unul lângă altul în tribunele stadionului din Munchen.

Lângă Răzvan Burleanu a stat Aleksander Ceferin, președintele UEFA, în timp ce Ionuț Lupescu a fost acompaniat de Luis Figo și Ole Gunnar Solskjaer.

Viitor incert pentru mulți dintre jucătorii României

În ciuda eliminării de la turneul final din Germania, naționala României a lăsat o impresie foarte bună și mulți dintre fotbaliști au impresionat. Cu toate acestea, o parte dintre ei au un viitor incert în momentul de față și pot evolua pentru alte formații de club din noul sezon.

  • Ianis Hagi (șanse mici să continue la Rangers)
  • Denins Man (dorit de Dortmund, Lyon, Napoli, West Ham, fotbalistul român poate continua la Parma)
  • Florin Niță (dorit de cluburi din Arabia Saudită, dar în discuții cu Gaziantep pentru prelungire)
  • Andrei Rațiu (dorit în Spania, Anglia si Italia)
  • Horațiu Moldovan (vrea să plece de la Atletico Madrid)
  • Răzvan Marin (revenit la Cagliari, este dorit de PAOK și Steaua Roșie Belgrad)
  • Andrei Burcă (oferte din Arabia Saudită, dar și de la CFR Cluj)
  • Olimpiu Moruțan (revine la Galatasaray, dar urmează să fie împrumutat)
  • Alexandru Cicâldău (revine la Galatasaray, dar urmează să fie împrumutat)
  • George Pușcaș (Genoa vrea să se despartă de el)
  • Denis Alibec (vrea să plece din Qatar)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare