Gest superb făcut față de Dinamo: „Îi ajutăm cu orice! Copilul meu a început să plângă”

Administratorii stadionului „Arcul de Triumf” din Capitală sunt gata să facă un gest superb față de Dinamo, în contextul ultimelor evenimente de la echipa din „Ștefan cel Mare”.

După cum se știe deja foarte bine, clubul alb-roșu, asemenea celor de la UTA Arad, a primit interdicție pentru a organiza cu spectatori în tribune următoarele patru meciuri considerate pe teren propriu, adică toate partidele pe care „câinii” le mai au de disputat din această postură în actualul sezon de Superliga.

Dinamo se bucură de bunăvoință din partea administratorilor arenei „Arcul de Triumf” din Capitală

Sancțiunea, coroborată și cu o amendă consistentă, a fost dictată de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, ca urmare a incidentelor petrecute recent înaintea meciului direct dintre Dinamo și UTA, de pe „Arcul de Triumf”.

Această decizie a generat o problemă destul de mare pentru dinamoviști, legată de faptul că închirierea acestei arene presupune un cost destul de mare, undeva peste 20.000 de euro, cheltuială care ar putea fi acoperită doar în cazul în care pe stadion la un meci s-ar afla undeva în jur de 7.000 de spectatori, situație care nu se va produce pentru următoarele patru partide, din motivul expus anterior.

Astfel, oficialii clubului ar urma să piardă o sumă destul de importantă pentru fiecare meci organizat pe stadionul „Arcul de Triumf”, la care spectatorii nu au acces. În aceste condiții, ei s-au gândit în primă fază ca, în afara jocului cu Petrolul de luni seară, celelalte trei să fie organizate pe arena din Târgoviște, acolo unde chiria s-ar situa între 8.000 și 10.000 de euro.

„Câinii” ar putea închiria stadionul la un cost mai mic decât până acum

Doar că pare că nu va mai fi nevoie de așa ceva. Asta pentru că Radu Popa, administratorul arenei „Arcul de Triumf”, a spus că el și colaboratorii săi sunt dispuși să le închirieze „câinilor” stadionul și pentru un cost mai mic decât cel setat până acum pentru meciurile care se vor disputa în acest context al sancțiunii dictate de Comisia de Disciplină.

„Copilul meu a început să plângă când a aflat că nu poate să meargă la meci! El este un mare dinamovist! Îi ajutăm cu orice au nevoie pe cei de la Dinamo, la facem orice facilitate ca să rămână pe Arcul de Triumf. Deocamdată, cert este că doar meciul cu Petrolul, din următoarea etapă, se va juca aici. Este nedrept ce s-a întâmplat! Nu e posibil ca toți suporterii să sufere pentru un procent de 1%”, a spus el, potrivit prosport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare