Jurnaliștii francezi și-au manifestat regretul față de abandonul la care a fost nevoită să apeleze Simona Halep în primul tur de la „Trophee Clarins”, competiție WTA 125 desfășurată în această săptămână la Paris, pe zgură.
Jucătoarea de tenis în vârstă de 32 de ani din România s-a duelat în această manșă inaugurală cu Kessler McCartney, sportivă din Statele Unite ale Americii.
Jurnaliștii francezi au luat act cu părere de rău de abandonul anunțat de Simona Halep la „Trophee Clarins”
După ce s-a impus în primul set cu scorul de 7-5, constănțeanca a fost nevoită să se retragă la începutul rundei secunde, la 3-2 pentru adversara sa, din cauza unor dureri la genunchiul stâng.
„Aceeași durere de genunchi ca în Miami, prea riscant să continui”, și-a motivat Simona Halep decizia.
Jurnaliștii din Franța au notat că acest moment s-a produs într-un context oricum destul de sensibil pentru româncă, în care a aflat că nu a primit wild-card pentru Roland Garros 2024 și în care s-a confruntat cu mai multe probleme de natură medicală din momentul în care a revenit în circuitul WTA.
„Privată de Roland-Garros, Simona Halep, care s-a antrenat marți sub acoperișul arenei Chatrier cu Alize Cornet, a fost vedeta zilei. Din păcate, românca nu a reușit să-și finalizeze meciul. La scorul 7-5, 2-3 în meciul împotriva americancei McCartney Kessler, locul 123 mondial, fostul număr 1 mondial a aruncat prosopul, după o oră și 30 de minute joc.
Încă are această problemă la genunchi… O recuperare dificilă pentru Halep. Nu a câștigat niciun meci de la sfârșitul suspendării. Kessler ar putea să se confrunte cu capul de serie numărul 1, Emma Navarro, în runda următoare”, au scris cei de la Tennis Actu.
Cum a comentat Ilie Năstase decizia organizatorilor de la Roland Garros
În legătură cu anunțul făcut în cursul zilei de marți de către organizatorii de la Roland Garros, care nu i-au acordat Simonei Halep o invitație pentru a participa la ediția din acest an, deși ea a câștigat în trecut trofeul, Ilie Năstase a dat de înțeles că se aștepta în mare măsură la un astfel de deznodământ, chiar dacă, în mod evident, nu a fost de acord cu această decizie.
„În general, aşa se întâmplă, le bagă pe ale lor. Şi noi facem la fel. Nu decidem noi ce se întâmplă la Roland Garros, dar cred că ar trebui să iasă şi ei, să dea un comunicat, să explice şi de ce au refuzat-o.
E totuşi campioană la Roland Garros în 2018, a câştigat turneul şi la junioare. Repet, cam aşa se întâmplă la toţi care au turnee: prioritate au jucătorii lor. E urât că nu i-au dat Simonei un wild-card.
Nu ştiu dacă prezenţa ei la Jocurile Olimpice este afectată, acolo ar trebui să primească o invitaţie, doar participă toate ţările din lume”, a spus fostul mare tenismen în exclusivitate pentru Sport pe Surse.