Simona Halep s-a retras în setul doi al meciului cu Kessler McCartney de la Trophee Clarins!

Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) se întoarce pe zgură după o perioadă de 2 ani, în meciul cu Kessler McCartney, din turul 1 de la la Trophee Clarins 2024.

UPDATE. Simona Halep a acuzat noi probleme medicale, la genunchiul stâng, în startul manșei secunde și a fost nevoită să abandoneze, la scorul de 3-2 pentru adversara sa!

UPDATE. Simona Halep s-a impus cu scorul de 7-5 în primul set!

UPDATE. Cu o întârziere destul de semnificativă generată de meciul care s-a disputat anterior pe această arenă, a început partida dintre Simona Halep și Kessler McCartney!

UPDATE. Meciul dintre Simona Halep și Kessler McCartney din primul tur de la Trophee Clarins este așteptat să înceapă în jurul orei 16:30. 

Știrea inițială:

Va fi al doilea joc pe care sportiva noastră îl va disputa în 2024, după ce a stat e tuşă din cauza suspendării în cazul de doping. TAS i-a redus sancţiunea la 9 luni, după ce ITIA dictase, iniţial, 4 ani.

Simona Halep – McCartney Kessler, în primul tur la Trophee Clarins 2024, ar fi trebuit să se dispute marţi, dar, din cauza ploii de la Paris, meciul a fost reprogramat pentru miercuri.

Cine transmite Live Video la TV Simona Halep – McCartney Kessler

Simona Halep a jucat ultima dată pe zgură în data de 26 mai 2022. Era la Roland Garros și a fost învinsă în turul al doilea de Qinwen Zheng cu 2-6, 6-2, 6-1.

În prima partidă din 2024, în luna martie, fostul nr.1 WTA a fost eliminată de Paula Badosa în turul 1 la Miami Open 2024.

Simona Halep – McCartney Kessler se va juca miercuri, 15 mai, după ora 15.00 şi va fi transmis Live Video la TV de Digisport 2.

O veste bună şi una proastă pentru Simona

Jucătoarea de 32 de ani a primit o şi o veste bună, dar şi una proastă înainte de debutul la Trophee Clarins 2024. Partea fericită e că Simona Halep a primit şi a acceptat un wildcard pentru săptămâna viitoare, la Rabat, acolo unde va încerca să îşi construiască forma pentru eventualele participări la Roland Garros şi Jocurile Olimpice

Organizatorii turneului din Maroc au dat vestea participării lui Halep cu mare entuziasm. Alături de româncă, merge la Rabat şi Paula Badosa.

Vestea proastă e că Simona Halep a fost evitată de organizatorii de la Roland Garros 2024. Sportiva noastră n-a primit wild-card-ul necesar participării la Grand Slam-ul pe zgură.

Foarte dezamăgit de opţiunile organizatorilor a fost şi Ilie Năstase.

„În general, aşa se întâmplă, le bagă pe ale lor. Şi noi facem la fel. Nu decidem noi ce se întâmplă la Roland Garros, dar cred că ar trebui să iasă şi ei, să dea un comunicat, să explice şi de ce au refuzat-o.

E totuşi campioană la Roland Garros în 2018, a câştigat turneul şi la junioare. Repet, cam aşa se întâmplă la toţi care au turnee: prioritate au jucătorii lor. E urât că nu i-au dat Simonei un wild-card.

Nu ştiu dacă prezenţa ei la Jocurile Olimpice este afectată, acolo ar trebui să primească o invitaţie, doar participă toate ţările din lume”, a afirmat Ilie Năstase pentru Sport pe Surse.

Renunţă Halep la antrenorul spaniol?

După doar o lună de când au început colaborarea, Simona Halep și Carlos Martinez se pot despărți. Alegerea îi aparține sportivei din România, care a rămas dezamăgită că nu poate participa la Roland Garros, dar și că nu a avut parcursul așteptat de la revenire, anunță Iamsport.

Chiar dacă nu a dorit să comenteze această informație, Carlos Martinez le-ar fi confirmat deja apropiaților dorința Simonei Halep, mai notează sursa menționată mai sus.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare