Sub comanda lui Mircea Lucescu, România se pregătește de „dubla” cu Cipru și Lituania, din grupa C2 a Ligii Națiunilor. Partidele vor avea loc pe 12, respectiv 15 octombrie, în deplasare.
„Tricolorii” au debutat cum nu se putea mai bine în competiție, în speranța că vor avea o șansă în plus la final în perspectiva calificării la Campionatul Mondial din 2026. Au trecut de reprezentativele din Kosovo și Lituania, scor 3-0 și 3-1, ocupând prima poziție în grupă.
Gest înduioșător din partea elevilor lui Mircea Lucescu
Fotbaliștii naționalei României se pregătesc intens sub monitorizarea atentă a staff-ului lui „Il Luce”, dorind să obțină două victorii în deplasare în această lună.
Totuși, chiar dacă „tricolorii” sunt concentrați pe confruntările cu Cipru și Lituania, își găsesc timp pentru a se ocupa și de fani. Doi copii s-au bucurat de atenție din partea jucătorilor lui Lucescu.
Matei, un băiat care s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate, a participat la antrenamentul de la Mogoșoaia, dorind să le mulțumească celor din echipă pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului. Vlad, un alt puști greu încercat, a avut parte de momente frumoase în compania lui Ianis Hagi, Denis Alibec, Alex Chipciu, Florinel Coman, Valentin Mihăilă, Nicolae Stanciu și Răzvan Marin. O imagine superbă a fost postată pe pagina de Facebook a echipei naționale.

Programul României în Liga Națiunilor:
- Kosovo – România 0-3;
- România – Lituania 3-1;
- Cipru – România (12 octombrie 2024, ora 21:45);
- Lituania – România (15 octombrie 2024, ora 21:45);
- România – Kosovo (15 noiembrie 2024, ora 21:45);
- România – Cipru (18 noiembrie 2024, ora 21:45).
Lotul pe care se va baza selecționerul României în octombrie în Liga Națiunilor:
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 33/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 41/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Darius OLARU (FCSB, 22/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 18/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4);
ATACANȚI
George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 45/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4).
Este important să precizăm că Adrian Șut a fost exclus din lot din cauza unor probleme medicale. Victor Dican a fost convocat premieră pentru a-l înlocui pe jucătorul de la FCSB.