Alex Mitriță (29 de ani), jucătorul Universității Craiova convocat la echipa națională, a părăsit primul antrenament al „tricolorilor” cu 30 de minute mai devreme.
Mircea Lucescu, revenit pe banca tehnică a României, i-a oferit încredere fotbalistului de profil ofensiv de pe „Ion Oblemenco”. Mitriță nu a fost prezent la EURO 2024 sub comanda lui Edi Iordănescu, dar poate spera la o calificare la Campionatul Mondial alături de „Il Luce”.
Va putea juca Alex Mitriță cu Cipru și Lituania?
România și-a început parcursul în Liga Națiunilor cu două victorii, contra reprezentativelor din Kosovo (3-0) și Lituania (3-1). Urmează confruntările cu Cipru și lituanienii, de pe 12, respectiv 15 octombrie, ambele repreentând deplasări pentru trupa lui Mircea Lucescu.
Potrivit celor de la fanatik.ro, Alex Mitriță nu va întâmpina probleme în ceea ce privește recuperarea în timp util pentru duelurile din Liga Națiunilor. În drumul către vestiare, un preparator fizic l-a însoțit pe jucătorul din Bănie, semn că ar fi putut fi vorba despre o problemă la nivel muscular.
Reamintim că Alex Mitriță a acuzat o răceală înaintea meciului pe care Universitatea Craiova l-a jucat la Galați. Nu a putut bifa toate antrenamentele oltenilor în zilele premergătoare duelului cu Oțelul, iar Costel Gâlcă nu l-a introdus în echipa de start. Rămâne de văzut dacă vor mai apărea probleme pentru el până la startul partidei cu Cipru, care va avea loc la Larnaca, pe 12 octombrie, de la ora 21:45.
Programul României în Liga Națiunilor:
- Kosovo – România 0-3;
- România – Lituania 3-1;
- Cipru – România (12 octombrie 2024, ora 21:45);
- Lituania – România (15 octombrie 2024, ora 21:45);
- România – Kosovo (15 noiembrie 2024, ora 21:45);
- România – Cipru (18 noiembrie 2024, ora 21:45).
Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru acțiunea din octombrie:
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 33/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 41/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Darius OLARU (FCSB, 22/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 18/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4);
ATACANȚI
George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 45/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4).