Florin Prunea face acuzații incredibile, după pedeapsa primită de Dinamo. Nici Ionel Dănciulescu nu este de acord cu suspendarea: „Mi se pare absurd”

Pedeapsa primită de Dinamo l-a înfuriat pe Florin Prunea, iar Ionel Dănciulescu și-a exprimat dezacordul față de decizia Comisiei de Disciplină. „Câinii” au primit o amendă de 100.000 de lei și au fost privați de dreptul de a beneficia de sprijinul suporterilor pe parcursul următoarelor patru meciuri de pe teren propriu. De același tratament s-a „bucurat” și UTA Arad, întrucât pedeapsa vizează incidentele petrecute la duelul arădenilor cu Dinamo, de la București. Atunci, ultrașii de la Dinamo și cei de la CSA Steaua, prezenți la meci alături de arădeni, s-au luat la bătaie pe teren.

Fostul portar al naționalei României acuză o conspirație împotriva lui Dinamo, fiind convins de faptul că se vrea răul acestui club și se dorește retrogradarea sa.

Pedeapsa primită de Dinamo i-a enervat la culme pe foștii fotbaliști ai „câinilor”

După cum am menționat anterior, nici Florin Prunea și nici Ionel Dănciulescu nu au privit cu ochi buni decizia Comisiei de Disciplină. Fostul goalkeeper a lansat acuzații uluitoare, potrivit cărora se dorește distrugerea clubului Dinamo. De asemenea, acesta a menționat faptul că este necesar ca FRF și LPF să ia măsuri urgente pentru îndreptarea situației.

„I-ați dat lui Dinamo patru etape cu porțile închise, vreți să nenorociți Dinamo! E o decizie care poate fi supusă apelului. Mi se pare foarte mult, hai să învățăm să organizăm partidele. E ceasul al 12-lea, să încetăm cu aceste lucruri (n.r. torțe, bătăi). Până la urmă suporterii o să înțeleagă faptul că nu mai merge așa.

Chiar nu suntem în stare să organizăm un meci pe teren propriu fără evenimente? De urgență se impune o întâlnire la federație, autorități, cluburi și suporteri. FRF și LPF să facă împreună o întâlnire și să pună la punct totul, să înceteze”, a declarat Florin Prunea, potrivit digisport.ro.

„Mi se pare puțin absurd ca majoritatea suporterilor să sufere”

Și Ionel Dănciulescu și-a oferit părerea în legătură cu cele petrecute miercuri, nefiind de acord cu sancțiunile impuse de Comisia de Disciplină. „Danciu” a fost bulversat de pedeapsa dictată celor de la UTA, care au fost oaspeți pe „Arcul de Triumf”.

„Mi se pare puțin absurd ca majoritatea suporterilor să sufere pentru 10-15 persoane. 4 meciuri… Practic ei nu vor mai juca niciun meci cu suporteri. Cei care erau vinovați de lucrurile acestea ar fi trebuit excluși, 6 luni, un an de zile.

Nu mai înțeleg nici asta. UTA, echipă oaspete, să fie și ea sancționată așa? Mi se pare absurd, după ce că îi amendezi din punct de vedere financiar”, a afirmat Dănciulescu, conform sursei precizate anterior.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare