EXCLUSIV | L-a antrenat pe Ianis Hagi și nu s-a ferit să vorbească despre fotbalistul român! Ce trebuie să facă în această vară

România a fost eliminată de la EURO 2024 de către Olanda (0-3), iar pentru mulți dintre fotbaliștii primei reprezentative urmează o vară agitată, din punct de vedere al transferurilor.

Daniel Isăilă l-a debutat pe Ianis Hagi la România U21: „Ar trebui apreciat foarte mult”

Unul dintre cei care nu știu unde vor evolua din noul sezon este Ianis Hagi. Decarul României va reveni la Rangers, după împrumutul de la Alaves, însă scoțienii nu vor să-l păstreze pe mijlocaș în stagiunea viitoare.

Despre situația lui Ianis Hagi a vorbit Daniel Isăilă, antrenorul care l-a debutat pe fotbalist la România U21. În martie 2017, fiul lui Gică Hagi juca primul meci la reprezentativa de tineret, într-un meci cu Rusia U21, încheiat 1-5.

Din punctul meu de vedere, cred că Ianis Hagi ar trebui apreciat foarte mult. E o presiune enormă pentru el să poarte numele tatălui său, să fie urmașul său. Toată lumea îl asociază cu Gică și există mereu comparații.

În ciuda acestor obstacole, eu cred că a dovedit că este un jucător valoros și a arătat mereu când s-a apelat la el la echipa națională că dă totul, indiferent de poziția pe care a fost folosit. A făcut diferența și a venit mereu cu un plus. E un jucător cu calitate.

A avut acel ghinion cu accidentarea aceea lungă, dar a dat dovadă de tărie de caracter, nu a renunțat și eu cred că a revenit mai puternic decât înainte. Sper să aleagă și să găsească ceea ce i se potrivește pentru sezonul următor„, a spus Daniel Isăilă, pentru Sportpesurse.ro.

Ianis Hagi, gata de un nou împrumut de la Rangers

Ianis Hagi are șanse minime să mai continue la Rangers și din sezonul viitor, iar scoțienii vorbesc despre un nou împrumut al fotbalistului român, după cel de la Deportivo Alaves. „Prințul” și-a pus agenții să-i găsească un club pentru care să evolueze mai mult, asta deoarece Philippe Clement nu l-a inclus în planurile de viitor ale grupării de pe Ibrox.

Contractul până în 2026 și salariul lui Ianis Hagi sunt considerate de scoțieni adevărate piedici pentru un transfer definitiv în această vară, tocmai de aceea se preconizează un nou împrumut.

Agentul lui Ianis Hagi, Giovanni Becali, a pus la îndoială viitorul fotbalistului de la Rangers și a recunosut că va fi o provocare să găsească un cumpărător pentru internaționalul român.

Contractul consistent al lui Hagi și înțelegerea lungă până în 2026 fac un transfer definitiv puțin probabilRămâne de văzut unde va juca Hagi în sezonul viitor. Este greu de crezut că Rangers îi va oferi un rol de titular, astfel că scenariul cel mai probabil este un împrumut„, au scris britanicii.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare