EXCLUSIV | Emeric Ienei, uitat în ziua în care Steaua a sărbătorit 38 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni: „Nu l-a sunat nimeni”

Clubul Steaua sărbătoreşte astăzi 38 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni. Emeric Ienei, 87 de ani, antrenorul legendarei formaţii din Ghencea s-a retras la Oradea.

Fostul selecţioner nu a mai antrenat din anul 2000. Are 11 trofee cucerite ca antrenor, toate cu Steaua.

Ienei, uitat la 38 de ani de la momentul Sevilla

În timp ce la Bucureşti, la Cercul Militar, foşti jucători şi membri ai staff-ului Stelei, generaţia 1986, s-au strâns pentru a sărbători 38 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni, Emeric Ienei a fost uitat de apropiaţii din fotbal. Sandu Boc, prieten al fostului mare tehnician, păstrează legătura aproape zilnic cu Ienei.

„Am vorbit acum câteva minute cu el, nu l-a sunat nimeni azi. Ştia ce zi este, că e 7 mai, că sărbătorim Steaua 1986, dar nu l-a sunat nimeni dintre foştii elevi, foştii colaboratori. Cel puţin, nu până la ora asta. Cine ştie… Poate n-au vrut să-l deranjeze.

Totuşi, a primit un telefon de la Bucureşti, poate de la clubul Steaua, nu pot preciza sigur, şi i s-a transmis că peste 2 ani, când vom sărbători 40 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor, se va organiza o festivitate la Casa Centrală a Armatei, când va fi invitat şi el. Emeric Ienei poate veni la Bucureşti, merge cu maşina, nu ar fi o problemă”, a declarat Sandu Boc pentru Sport pe Surse.

Cine este Emeric Ienei

  • Fostul mare tehnician are 386 meciuri în prima divizie cu Steaua, FC Bihor, CS Târgovişte și U Craiova. Palmares: 218 victorii, 79 remize, 89 eșecuri
  • A înregistrat 6 titluri de campion, toate cu Steaua: 1975/76, 1977/78, 1984/85, 1985/86, 1986/87, 1993/94. În 1976 a oprit o serie de 8 ani fără titlu, cea mai lungă din istoria roş-albaştrilor
  • El a calificat România la CM 1990, după o pauză de 20 de ani
  • A reuşit prima calificare din grupele unui turneu mondial (CM 1990) şi prima din grupele unui turneu european (CE 2000)
  • Tot Ienei a condus Steaua în 31 de partide europene. Palmares: 13 victorii, 8 remize, 10 eșecuri. Finala cu FC Barcelona a fost al 13-lea meci
  • Emeric Ienei e tehnicianul cu cele mai multe Derby-uri Steaua – Dinamo, 23 (19 în campionat și 4 în Cupă)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare