Coșmarul ITIA nu se mai termină pentru Simona Halep. Darren Cahill sare în ajutorul jucătoarei din România

Presa internaţională nu crede total în nevinovăţia Simonei Halep. Cel puţin aşa a lăsat de înţeles ziarul britanic „The Times”, care a acuzat Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) că „a ignorat părerile experților în farmacologie sau, mai grav, nu le-a înțeles argumentele”.

În articolul semnat de David Walsh, un jurnalist sportiv cu expertiză în tenis, se discută despre dubiile din procesul de la TAS, ce a dus la exonerarea parţială a româncei. Reamintim, Simona a primit o reducere a suspendării, de la 4 ani, la 9 luni.

„Farmacocinetica reprezintă studiul felului în care corpul interacționează cu substanțele administrate. ITIA i-a cerut doctorului Daniel Eichner, președintele laboratorului din Salt Lake City și expert în farmacocinetica, să efectueze calculele.

Dr. Eichner și-a bazat rezultatele pe două scenarii, unul în care s-a raportat la cea mai mare concentrație de roxadustat pe care profesorul Alvarez (n.r. – expertul din partea Simonei) a găsit-o în supliment, celălalt raportat la cel mai mic nivel de roxadustat din proba de urină.

În primul scenariu, cel mai favorabil pentru Halep, concluzia doctorului Eichner a fost că jucătoarea ar fi trebuit să ingereze de peste 50 de ori doza zilnică recomandată de 10 grame din suplimentul respectiv (n.r. – pudra de colagen KetoMCT) pentru a-i produce testul pozitiv.

În al doilea scenariu, lucrând cu valori medii, Eichner a susținut că Halep ar fi trebuit să ingereze de 5.000 de ori doza zilnică din supliment pentru a produce concentrația de roxadustat găsită în proba ei din august 2022.

Pentru a accepta argumentul lui Halep, judecătorii de la TAS trebuie să fi ignorat farmacocinetica sau, mai rău, nu au înțeles-o„, a scris Walsh.

Cahill cere o „revoluţie” la ITIA

Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, este supărat din cauza informațiile eronate şi sare în apărarea sportivei.

„Acest subiect ne arată cât de necesară este o revizuire completă a ITIA. Este timpul ca acuzațiile false și știrile de tip fake-news să înceteze.

Organismele din tenis trebuie să se descurce mai bine, pentru că ITIA risipește milioane de dolari din banii jucătorilor de tenis”, a scris, miercuri, Darren Cahill pe contul său de Twitter.

Avocatul Simonei a criticat The Times

Howard Jacobs, avocatul american al Simonei Halep, a criticat articolul britanicilor.

„Atunci când David Walsh (n.r. șeful departamentului sport din cadrul The Times) și The Times susțin așa ceva fără măcar să citească decizia TAS, omit lucruri esențiale.

Completul de judecată a fost prezidat de un judecător cu doctorat în biologia celulară, iar argumentele ITIA prinvd dosarul roxadustat a fost respins în unanimitate.

Să critici o decizie pe care nu ai citit-o este un exercițiu lipsit de sens”, a postat avocatul Howard Jacobs.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare