Ce veste mare pentru Horațiu Moldovan! Portarul român ar putea scăpa de „coșmarul” Jan Oblak

Jurnaliștii spanioli susțin că Horațiu Moldovan are șanse mari să „scape” de Jan Oblak, titularul incontestabil din poarta celor de la Atletico Madrid.

După cum se știe deja foarte bine, goalkeeper-ul român în vârstă de 26 de ani s-a transferat în iarna acestui an de la Rapid la formația din capitala Spaniei, dar nu a apucat încă să bifeze vreun minut într-un meci oficial în tricoul echipei antrenate de Diego Simeone.

Horațiu Moldovan ar putea scăpa de Jan Oblak la Atletico Madrid în vara acestui an

Doar că, din fericire pentru el, s-ar putea ca această situație să se schimbe în viitorul apropiat. Asta pentru că, potrivit as.com, oficialii clubului madrilen plănuiesc să pună în scenă o adevărată „revoluție” la nivelul lotului de jucători în această vară, iar Jan Oblak ar urma să fie unul dintre numele grele vizate de un eventual transfer, în condițiile în care în ultimii ani de serviciile sale s-au interesat mai multe cluburi importante din Premier League.

Pe de altă parte, este de așteptat ca Atletico Madrid să aducă un înlocuitor pentru portarul sloven în vârstă de 31 de ani, astfel încât Horațiu Moldovan ar urma să fie tot rezervă și în sezonul viitor.

Conform sursei citate anterior, principala țintă a oficialilor clubului roji-blanco este constituită de Giorgi Mamardashvili, portarul georgian în vârstă de 23 de ani de la Valencia, foarte apreciat în acest moment la nivel internațional.

Portarul român ar urma să se lupte pentru titularizare cu Giorgi Mamardashvili din sezonul viitor

În cazul în care acest scenariu prezentat de jurnaliștii spanioli se va concretiza, chiar dacă ar urma să aibă și din sezonul viitor statut de rezervă la Atletico Madrid, este clar că această concurență cu Mamardashvili ar trebui să fie mult mai accesibilă pentru Horațiu Moldovan în comparație cu cea pe care a avut-o în această parte secundă a sezonului cu Jan Oblak și astfel este destul de posibil ca din vara acestui an internaționalul român să înceapă să prindă câteva meciuri oficiale în poarta echipei spaniole.

Până în prezent, Horațiu Moldovan a evoluat pe „Metropolitano”, stadionul lui Atletico Madrid, doar în tricoul echipei naționale a României.

El a fost integralist în meciul amical disputat de „tricolori” la finalul lunii martie în compania Columbiei, pierdut de jucătorii lui Edi Iordănescu, scor 2-3. Atunci, fostul jucător de la Rapid a avut câteva parade spectaculoase, aspect care a fost semnalat la acel moment de presa din Spania.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare