România se află într-o situație destul de privilegiată înaintea meciului cu Slovacia, ultimul pentru „tricolorii” lui Edi Iordănescu în Grupa E de la EURO 2024.
Grație victoriei de senzație obținute în prima rundă, 3-0 cu Ucraina, echipa națională se află pe primul loc în această grupă înaintea ultimelor două partide, chiar și în ciuda înfrângerii suferite cu scorul de 0-2 în fața Belgiei în etapa a doua.
România se poate califica în optimi la EURO 2024 de pe fiecare dintr-unul din primele trei locuri, dar poate termina Grupa E și pe ultimul loc în funcție de rezultatele meciurilor din ultima etapă a fazei grupelor
Astfel, România are în acest moment șanse mari să câștige această grupă și astfel să se dueleze în optimile de finală cu un adversar ceva mai accesibil, cel puțin pe hârtie.
Se ajunge în acest scenariu în primul rând în cazul în care jucătorii lui Edi Iordănescu vor câștiga acest meci contra Slovaciei, iar Belgia nu se va impune de la aceeași oră în fața Ucrainei.
De asemenea, „tricolorii” câștigă Grupa E și în cazul în care ambele partide programate să se dispute miercuri de la ora 19:00 se termină la egalitate. În acest scenariu, toate cele patru naționale încheie faza grupelor cu câte patru puncte, iar departajarea între ele se va face în funcție de golaveraj, unde România ar avea în continuare avantaj față de restul, pentru că nu va mai fi valid criteriul reprezentat de meciurile directe, în condițiile în care în această grupă, după cum se știe deja destul de bine, fiecare a învins deja pe cineva.
Câștigăm grupa, jucăm cu Olanda sau Slovenia pe 2 iulie la Munchen
Dacă unul dintre aceste două scenarii se concretizează până la urmă, adică România termină Grupa E pe primul loc, atunci „tricolorii” vor juca în optimile de finală pe data de 2 iulie, într-o zi de marți, de la ora 19:00, pe „Allianz Arena” din Munchen, contra Olandei sau Sloveniei, în funcție de cum va arăta la finalul fazei grupelor de la acest turneu final din Germania clasamentul celor mai bune patru naționale situate pe locurile 3 în grupele lor.
Pentru ca optimea de finală cu Slovenia să se concretizeze, este nevoie ca în această fază a competiției să ajungă și locul 3 din Grupa A, adică Ungaria, ci nu locul 3 din Grupa F. Pentru asta, este nevoie ca Georgia să nu câștige cu Portugalia de la ora 22:00 și, de asemenea, de la aceeași oră, Cehia să nu câștige cu Turcia, iar dacă o face, să o facă la o diferență mai mare de 3 goluri, pentru a-i arunca pe turci pe locul 3 și la un golaveraj mai slab decât al Ungariei.
Pe de altă parte, în cazul în care locul 3 din Grupa F va merge până la urmă în optimile de finală în detrimentul locului 3 din Grupa A, România se va duela cu Olanda. Pentru ca acest scenariu să se concretizeze este nevoie fie ca Georgia să învingă Portugalia, fie ca Turcia să piardă cu Cehia, însă la nu mai mult de două goluri diferență.
Terminăm pe 2, jucăm cu Franța pe 1 iulie la Dusseldorf
De asemenea, în cazul în care naționala pregătită de Edi Iordănescu va încheia Grupa E în cele din urmă pe locul 2, atunci ea se va duela în optimile de finală cu Franța, luni, 1 iulie, de la ora 19:00, la Dusseldorf.
În această paradigmă se ajunge dacă România învinge Slovacia, dar și Belgia învinge Ucraina. Atunci, „tricolorii” și „diavolii roșii” ar încheia grupa cu câte 6 puncte, dar belgienii au parte de avantajul meciului direct, câștigat cu 2-0.
De asemenea, dacă România termină la egalitate cu Slovacia, iar meciul Belgia – Ucraina nu se termină tot egal, naționala lui Edi Iordănescu încheie grupa tot pe locul 2, pentru că s-ar afla la egalitate de puncte cu Slovacia, 4, dar dispune de un golaveraj superior, +1 față de 0.
Încheiem Grupa E de la EURO 2024 pe locul 3, jucăm pe 30 iunie cu Anglia la Gelsenkirchen sau cu Spania la Koln
În cazul în care „tricolorii” termină Grupa E pe locul 3, există două scenarii posibile pentru confruntarea din optimile de finală, fie contra Angliei, duminică, 30 iunie, de la ora 19:00, la Gelsenkirchen, fie contra Spaniei, în aceeași zi, dar de la ora 22:00, la Koln.
Cu Anglia jucăm dacă ajunge până la urmă în optimi și locul 3 din Grupa F, iar cu Spania ne duelăm dacă acest lucru nu se întâmplă. Situația din Grupa F a fost prezentată pe larg anterior, acolo Turcia, Cehia și Georgia se luptă pentru locurile 2 și 3, în vreme ce Portugalia e deja calificată în faza următoare.
Cele două scenarii în care România este eliminată de la EURO 2024 încă din faza grupelor
Nu în ultimul rând, trebuie menționat și faptul că echipa națională a României poate termina chiar și pe locul 4 în această Grupă E de la EURO 2024 și să fie astfel eliminată din competiție.
Se ajunge într-un astfel de scenariu în cazul în care „tricolorii” pierd cu Slovacia, iar Belgia și Ucraina termină la egalitate și fac câte 4 puncte. De asemenea, dacă ucrainenii se impun în fața belgienilor și ajung la 6 puncte, asemenea slovacilor, iar „diavolii roșii” rămân cu 3 puncte, cât România, pentru că primii au avantajul rezultatului din meciul direct.