Astrele s-au aliniat, iar antrenorul român Dan Petrescu este aproape de o nouă revenire la CFR Cluj.
Formația din Gruia a rămas fără antrenor după ce Adrian Mutu și-a prezentat demisia în urmă cu câteva zile, după umilința cu Corvinul Hunedoara, scor 0-4.
În același timp, Dan Petrescu a fost dat afară de sud-coreeni de la Jeonbuk și are cale liberă către CFR Cluj.
Dan Petrescu, în pole-position să o preia pe CFR Cluj
Potrivit informațiilor oferite de fanatik.ro, Dan Petrescu va veni la Cluj, săptămâna viitoare, pentru a-și negocia contractul cu patronul echipei, Neluțu Varga.
Sursa citată anunță că, în acest moment, sunt 90% șanse ca Dan Petrescu să devină pentru a patra oară antrenor în Gruia.
Fostul fundaș dreapta al echipei naționale a reușit să cucerească patru titluri cu CFR Cluj: în sezoanele 2017/2018, 2018/2019, 2019/2020 și 2021/2022.
- De asemenea, Dan Petrescu mai are un titlu cu Unirea Urziceni (2008/2009), o cupă a Chinei cu Jiangsu Guoxin (2014/2015) și o Supercupă a României cu ASA Târgu Mureș (2015/2016).
În acest moment, banca tehnică a celor de la CFR Cluj este asigurată de perechea Ovidiu Hoban – Francisc Dican. Debutul a fost unul încântător: un 4-1 fără istoric în Giulești, contra celor de la Rapid.