Anunțul momentului în fotbalul european: Xabi Alonso ar fi ales între Bayern Munchen și Liverpool. Decizia îl privește și pe fostul fotbalist de la CFR Cluj

Anunțul momentului în fotbalul european a fost făcut de un jurnalist german de la Sky, iar informația a fost preluată ulterior de mai multe publicații importante la nivel continental.

Este vorba despre situația lui Xabi Alonso, cel mai în vogă antrenor în acest moment. După cum se știe deja foarte bine, fostul mijlocaș defensiv, în prezent în vârstă de 42 de ani, a pus în scenă o adevărată minune în acest sezon pe banca celor de la Bayer Leverkusen.

Anunțul momentului în fotbalul european îl vizează pe Xabi Alonso

Gruparea din Germania este în continuare neînvinsă în actuala stagiune, în toate competițiile, și are șanse să realizeze tripla istorică Bundesliga – Europa League – Cupa Germaniei, în condițiile în care ar fi vorba despre primul titlu de campioană din istoria clubului.

În acest context, fostul campion mondial și european a atras atenția unora dintre cele mai importante cluburi din Europa, Bayern Munchen și Liverpool, pentru care de altfel a evoluat ca fotbalist.

Un alt aspect bine cunoscut este reprezentat de faptul că Jurgen Klopp și-a anunțat deja plecarea de pe „Anfield Road”, moment care se va petrece la finalul acestui sezon. De asemenea, sunt șanse foarte mari ca nici Thomas Tuchel să nu mai continue pe banca celor de la Bayern, prin prisma rezultatelor sub așteptări obținute în acest sezon pe plan intern.

Antrenorul spaniol ar fi tentat să aleagă Bayern Munchen în detrimentul lui Liverpool

Așadar, scenariul ca Xabi Alonso să semneze cu una dintre cele două echipe în vara acestui an pare foarte plauzibil, mai ales că recent oficialii lui Bayer Leverkusen au dat de înțeles că nu se vor opune unei plecări a tehnicianului iberic, chiar dacă acesta mai are contract cu liderul din Bundesliga până în iunie 2026.

Astfel, în linii mari, pare că în prezent singura întrebare rămasă fără răspuns ar fi legată de varianta pe care o va alege Xabi Alonso la finalul sezonului. Iar acum, potrivit Sport Bible, jurnalistul german Florian Plettenberg a transmis că deține informații conform cărora fostul mare fotbalist ar fi tentat în prezent să aleagă mai degrabă Bayern Munchen în detrimentul lui Liverpool.

În mod cert, această variantă este alimentată foarte mult de faptul că Alonso ar dori să aibă continuitate în Bundesliga, campionat pe care îl cunoaște foarte bine prin prisma aventurii pline de succes de la Bayer Leverkusen.

Ce s-ar putea întâmpla cu Roberto De Zerbi, fostul fotbalist de la CFR Cluj

În cazul în care acest scenariu se va materializa în cele din urmă, pare că sunt șanse destul de mari ca Liverpool să se reorienteze către Roberto De Zerbi, fostul mijlocaș de la CFR Cluj, în prezent unul dintre cei mai apreciați antrenori din Premier League, acolo unde a reușit lucruri foarte bune pe banca celor de la Brighton and Hove Albion.

De altfel, există în prezent anumite zvonuri care duc spre ideea că italianul s-ar afla chiar și pe lista celor de la Bayern Munchen. Este posibil deci ca cele două mari cluburi europene să fie conduse din sezonul viitor, din punct de vedere tehnic, de cei doi antrenori, Xabi Alonso și Roberto De Zerbi. Rămâne în principiu de văzut doar care vor fi „împerecherile”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare